Când vrea UE să implementeze tehnologia 5G. 2 milioane de noi locuri de muncă vor fi create

Publicat: 15 09. 2016, 13:33
Actualizat: 19 08. 2017, 06:14
Potrivit declarațiilor făcute de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, Uniunea Europeană dorește implementarea la scară largă a tehnologiilor de comunicații 5G până în anul 2025.
 
Aplicat la nivelul întregii Europe, planul ar putea impulsiona crearea a până la 2 milioane locuri de muncă suplimentare, acoperind diverse domenii de activitate. Potrivit aceluiași Jean-Claude Junker, fiecare oraș european ar trebui să dispună de propria rețea wireless pentru acces gratuit la internet până în anul 2020, scrie Go4it.
 
Junker solicită creșterea investițiilor în dezvoltarea infrastructurii pentru acces la internet de bandă largă, în idea ca „business-urile să-și poată planifica mai bine investițiile în Europa pentru următorii 20 de ani”.