CE analizează dacă Apple folosește tactici neloiale în Europa

Publicat: 27 05. 2013, 15:19
Actualizat: 02 02. 2019, 19:51

Comisia Europeană (CE) investighează dacă Apple încearcă să scoată producători rivali de smartphone-uri de pe piața din Europa folosind tactici de vânzări anticoncurențiale și restricții tehnice în privința iPhone, potrivit Financial Times (FT).

Apple se confruntă cu presiune în creștere din partea autorităților, după ce săptămâna trecută senatorii americani l-au audiat pe directorul general, Tim Cook, privind practicile companiei de a-și reduce taxele folosind paradisuri fiscale.

Potrivit unor chestionare transmise săptămâna trecută de CE mai multor operatori de telefonie mobilă din UE și văzute de FT, ancheta se concentrează pe termeni de distribuție care ar putea favoriza Apple prin prevederea că niciun rival nu poate obține condiții mai bune de vânzare.

Investigația a fost declanșată în urma plângerilor unor operatori de telefonie mobilă și se află încă într-o fază preliminară. Înainte de deschiderea unei anchete formale de abuz, Comisia trebuie să ajungă la concluzia că Apple are o poziție dominantă pe piața smartphone din UE. Succesul Samsung în ultimii ani pe piața smartphone ar putea face, însă, dificilă o astfel de concluzie.

Apple afirmă că toate contractele companiei respectă legile UE.

Chestionarul de nouă pagini transmis operatorilor telecom vizează în principal tacticile de vânzări, inclusiv dacă Apple impune achiziția unui număr minim de iPhone-uri, restricții în privința bugetelor de marketing și clauze care stipulează ca Apple să nu primească niciodată termeni de vânzare mai slabi decât alți producători.

De asemenea, companiile telecom au fost chestionate dacă Apple impune restricții tehnice și contractuale pentru iPhone 5 în urma cărora smartphone-ul nu poate fi folosit pe rețelele 4G din Europa.

Ancheta Comisiei vine într-o perioadă în care piața smartphone din Europa s-a deschis semnificativ, iPhone-ul Apple fiind puternic concurat de Samsung și, într-o măsură mai redusă, de Nokia și BlackBerry.

Operatorii de telefonie mobilă trebuie să răspundă întrebărilor CE până la 17 iunie.