Compania Xerox face angajări în România. Peste 400 de locuri de muncă

Publicat: 26 06. 2013, 17:58
Actualizat: 29 07. 2014, 19:23

Compania americană Xerox își extinde activitatea în România, urmând să angajeze peste 440 de specialiști până la finele anului 2013.

Astfel, pentru noul birou din București, aflat în clădirea Multigalaxy II, vor fi recrutate peste 140 de persoane. Acestea se vor alătura celor 250 de angajați deja existenți în primul birou al companiei, deschis pe piața locală încă din anul 1968 și dedicat diviziei de echipamente, tehnologie și servicii de management al documentelor și flotelor de birou.

„Profilurile pentru care recrutăm în momentul de față vizează atât tinerii fără experiență, cât și seniorii din domenii precum: servicii de resurse umane, IT, servicii financiare și de relații cu clienții”, a precizat Florentina Vasiliu, HR Manager, Xerox Business Services România.

Totodată, candidații trebuie să aibă anumite abilități tehnice specifice și să cunoască o limbă străină, în special engleza, italania sau germana, scrie Capital.

„Aceasta este o foarte bună oportunitate pentru tinerii vorbitori de limbi străine, care dețint cunoștințe de utilizare a calculatorului și pentru profesioniștii cu experiență administrativă care își doresc mai mult de la cariera lor”, a mai spus Florentina Vasiului. „În momentul de față suntem în mod special interesați de vorbitori de limba germană pentru servicii de suport IT în noul nostrum sediu din București”, a conchis aceasta.

Xerox a recrutat deja 200 de specialiști pentru Centrul de Servicii Partajade din Iași (XSSC) și urmează să completeze echipa cu încă 300 de persoane până la finele anului 2013.