Cum poti transforma un smartphone în laptop. VIDEO

Publicat: 13 07. 2016, 16:37
Practic, Superbook nu este un laptop, ci mai degrabă conduita pentru a transforma un smartphone într-un computer portabil, pe care să poți lucra toată ziua. Acesta beneficiază de un display de 11,6″, o tastatură de dimensiuni obișnuite și de un acumulator care garantează 8 ore de autonomie, în timp ce alimentează în același timp și smartphone-ul care rulează de fapt software-ul. Desigur însă, simpla conexiune între cele două dispozitive printr-un cablu USB nu este de ajuns.

 
Pentru a putea funcționa, utilizatorii trebuie să instaleze pe smartphone Andromium OS, care poate fi descărcat fără probleme din Google Play Store. Acesta este încă în stadiu beta în acest moment, însă va fi lansat oficial în momentul în care Superbook va ajunge pe piață. Pentru a rula Andromium OS este necesar un smartphone cu procesor Snapdragon 800, 2 GB memorie RAM și vaianta KitKat 4.4.2 de Android. Conform noilor detalii, varianta finală va necesita un smartphone cu versiunea minimă 5.0 a sistemului de operare Google.
 
Andromium va lansa un proiect pe Kickstarter pentru a finanța procesul de manufacturare al lui Superbook, iar prețul de pornire pentru acesta va fi de 99 de dolari, scrie Go4it.