Facebook a făcut următorul pas. Va deveni mai mult decât o rețea de socializare

Publicat: 14 04. 2014, 11:24
Actualizat: 03 02. 2019, 16:07

Utilizatorii ar putea astfel să acceseze un portofel electronic găzduit de Facebook și să efectueze plăți sau transferuri de bani. Rețeaua de socializare vizează în principal sumele transferate acasă de persoanele care lucrează în străinătate, parte a strategiei de extindere pe piețele emergente.

Compania are în Irlanda sediul operațiunilor din Europa.

Facebook a cerut băncii centrale de la Dublin autorizație de instituție de „e-money” (bani electronici), care ar permite companiei să emită unități cu valoare monetară echivalentă valabile pe teritoriul Europei, potrivit surselor citate.

Rețeaua de socializare a discutat de asemenea posibile parteneriate cu trei firme londoneze care oferă servicii internaționale de transfer de bani pe internet și pe smartphone-uri.

Facebook a oferit uneia dintre cele trei companii 10 milioane de dolari pentru a-l recruta pe unul dintre fondatori ca director de dezvoltare a afacerilor, potrivit unor surse citate de FT.

Contactați de FT, reprezentanții Facebook au afirmat că nu comentează „zvonuri și speculații”.

Facebook obține cea mai mare parte din venituri din publicitate, utilizând datele acumulate despre utilizatori pentru a vinde produse de advertising livrate țintit. Practicile rețelei de socializare provoacă tot mai multă îngrijorare și neîncredere în rândul utilizatorilor și publicului larg, astfel că succesul companiei ca furnizor de servicii financiare este pus încă din start sub semnul întrebării.

Google promovează agresiv produsele de plăți mobile și serviciul de portofel electronic, care nu au fost încă adoptate la scară largă de utilizatori. Google are autorizație „e-money” în Marea Britanie, similară cu cea pe care Facebook încearcă să o obțină în Irlanda.

Companiile chineze Tencent și Alibaba, care domină cea mai mare piață online din lume după numărul de utilizatori, încearcă de asemenea să-și transforme site-urile în platforme de plăți mobile.

Obținerea unei autorizații de operator e-money în Irlanda ar presupune ca Facebook să mențină rezerve de capital de 350.000 de euro și să pună deoparte fonduri echivalente cu valoarea unităților monetare emise, potrivit experților consultați de FT.

Facebook are deja autorizație pentru anumite tranzacții financiare în Statele Unite, rețeaua de socializare procesând plăți de la utilizatori către dezvoltatorii de aplicații.

Anul trecut, compania a procesat tranzacții financiare în valoare totală de 2,1 miliarde de dolari, cea mai mare parte provenind din jocuri video, potrivit raportărilor către autoritățile americane. Facebook percepe un comision de până la 30% pentru astfel de plăți, care generează astfel aproximativ 10% din veniturile companiei.