Facebook introduce sistemul de detectare a știrilor false în Europa. Cum va funcționa filtrul

Publicat: 15 01. 2017, 19:17
Actualizat: 22 04. 2017, 20:34

Facebook își pune în aplicare sistemul de filtrare a știrilor false pentru prima oară în Europa, în Germania, în contextul în care în această țară au loc alegeri anul acesta, iar știrile false se răspândesc deseori pe rețeaua de socializare, un exemplu recent fiind știrea falsă că cea mai veche biserică germană a fost incendiată de o mulțime furioasă de mii de oameni, scrie Financial Times.

Utilizatorii Facebook din Germania vor putea acum să raporteze o știre ca fiind falsă. Aceasta va fi trimisă pentru verificare către Correctiv, un grup separat de Facebook care se ocupă cu fact-checking-ul. Dacă se dovedește că povestea nu este adevărată, știrea va fi semnalizată ca fiind „disputată”, cu o explicație. Acest tip de știri „disputate” nu vor fi prioritizate de algoritmul Facebook de afișare a feed-ului, iar cei care vor să le distribuie vor fi avertizați că e vorba de o știre falsă.

„Ne concentrăm acum pe Germania, dar ne gândim cu siguranță și la alte țări”, a spus un reprezentant Facebook.

Autoritățile germane sunt îngrijorate că alegerile ar putea fi influențate de răspândirea știrilor false sau de atacurile cibernetice, așa cum s-a întâmplat în SUA. Guvernul german a anunțat că intenționează să introducă o lege prin care ar putea amenda Facebook pentru răspândirea de știri false cu până la 500.000 de euro.

Ministrul Justiției german, Heiko Maas, a declarat într-un interviu că știrile false reprezintă „un pericol pentru cultura dezbaterii”: „Rețelele sociale au și ele o responsabilitate. Nu se poate să fie în interesul Facebook ca platforma sa să fie folosită pentru răspândirea de minciuni și de campanii bazate pe ură. Conținutul ilegal ar trebui șters imediat ce este raportat. Și trebuie să fie mai ușor pentru utilizatori să raporteze știrile false”.