Google adoptă o conexiune securizată pentru Gmail

Publicat: 21 03. 2014, 14:17

Grupul californian va înzestra Gmail cu o conexiune securizată, HTTPS, atunci când utilizatorul trimite sau își citește mesajele.

Disponibilă ca o funcție opțională încă din 2010, această conexiune securizată devine astfel noul mod standard de conexiune, indiferent de dispozitivul utilizat.

Scopul este acela de a face imposibilă lectura mesajului electronic de către altă persoană în afară de utilizatorul contului, au afirmat reprezentanții grupului Google.

Aceștia au precizat că decizia anunțată a avut efecte imediate.

Decizia luată de Google intervine în contextul tensiunilor dintre sectorul tehnologic și guvernul american, alimentate de dezvăluirile făcute de Edward Snowden despre programul de supraveghere al agențiilor de informații americane, precum NSA.

Conexiunea securizată prin criptare protejează împotriva intruziunilor externe, dar, dacă insistă, un pirat informatic poate totuși să își atingă scopul, recurgând fie la un program virusat („malware”), fie înșelând utilizatorul pentru a obține parola acestuia, au explicat experții în informatică.