Juriștii au discutat cu Business Insider despre „reinventarea” Google. „Această decizie nu va soluționa problemele ridicate de Uniunea Europeană”

Publicat: 12 08. 2015, 19:45

„Liniile de diviziune se află în cel mai nepotrivit loc”, a declarat profesorul de drept specializat în legile anticoncurențiale europene Herbert Hovenkamp, de la universitatea din Iowa.

Conform schimbărilor de la Google, business-urile principale ale companiei – motorul de căutare, reclamele, YouTube, Android și altele – vor deveni parte a unei subsidiare (Google), dintr-o companie mai mare, Alphabet.

Entitatea cea mare va include unele din proiectele speculative ale Google, precum Nest (dispozitivele inteligente pentru casă) și Google X (laboratoarele de cercetare/ incubatoarele de afaceri).

În noiembrie 2014, Parlamentul European a recomandat oficial ca motorul de căutare Google să fie separat de afacerea-mamă. În aprilie, autoritățile europene anticoncurențiale au acuzat Google că profită de pe urma rezultatelor din motorul de căutare pentru a-și promova propriile site-uri de cumpărături, dar nu a propus o soluție.

Cu alte cuvinte, toate elementele care au îngrijorat autoritățile UE vor rămâne în structura Google, scrie Business Insider.

„Din perspectiva UE, principala problemă este că Google intră pe piața de „căutare verticală”, în timp ce administrează platforma dominantă de căutare pe internet”, a declarat Keith Hylton, profesor de drept la Universitatea din Boston. „Noua structură nu rezolvă această situație”.

Michael Carrier, profesor de drept la Rutgers, specializat în legislația anticoncurențială, este de acord că UE nu se va lăsa păcălită și o decizie pentru scindarea Google va reprezenta o lovitură pentru gigantul tehnologic. „Activitatea este aceeași, în ciuda schimbării numelui”.

Ben Edelman, un profesor de la Harvard Business School, care a studiat în profunzime practicile Google, este de acord cu colegii săi: „O restructurare a Google ar rezolva problemele ridicate de UE. De exemplu, dacă Google Shopping ar fi o companie separată, Google nu ar fi tentat să favorizeze Google Shopping în rezultatele de căutare. Același lucru se aplică în cazul Google Local, Maps, YouTube etc. Alphabet NU promite că va rezolva aceste impedimente”.