MICROSOFT SUMMIT 2013. Markus Lause, Vodafone România: O lume conectată nu înseamnă neaparat costuri mai mici, ci economie de timp

Publicat: 07 11. 2013, 11:27
Actualizat: 07 11. 2013, 11:27

În fiecare minut, la nivel global, sunt efectuate 694.000 de căutări pe Google, sunt trimise 168 milioane de e-mailuri, peste 70.000 de mesaje sunt publicate pe Facebook, iar pe YouTube sunt încărcate peste 600 de videoclipuri noi. Aceste cifre demonstrează cât de importantă a devenit conectivitatea pentru omul modern, a declarat Mark Lause, director comercial pe segmentul companii la Vodafone România, la conferința Microsoft Summit 2013, care se desfășoară în perioada 6-7 noiembrie la București.

„Conectivitatea nu înseamnă  neaparat costuri mai mici, ci economie de timp”, potrivit lui Lause.

Toate acestea nu ar fi posibile fără conectivitate și fără creșterea vitezei transferului de date. Aceasta din urmă a ajuns de la maxim 384 Kbps (primele rețele 3G) în urmă cu 10 ani, la până la 100 Mbps astăzi (LTE) și va ajunge în viitorul nu foarte îndepărtat la 1 Gbps (LTE+).

În luna mai a acestui an, volumul de trafic mediu lunar pe fiecare cartelă SIM activă din România era de 200 MB, potrivit datelor furnizate de arbitrul pieței telecom, ANCOM.

La Microsoft Summit 2013 participă peste 1.000 de persoane, 31 de companii partenere Microsoft și 45 de experți în industria IT.