Posibilă problemă majoră pentru Galaxy S6. Din meniurile telefoanelor dispar aceste elemente

Publicat: 16 06. 2015, 15:09

This browser does not support the video element.

Este vorba de unele din butoanele din meniul pentru setări rapide, precum cele pentru activarea sau dezactivarea conexiunilor Wi-Fi, Bluetooth sau a conexiunii de date.

Butoanele care au dispărut de pe unele telefoane sunt cele pentru date mobile, Private Mode și Mobile Hotspot, potrivit Phone Arena. În unele cazuri este vorba de unul singur, iar în altele de toate trei. Problema a fost semnalată și pe popularul forum XDA-Developers.

Se pare că problema afectează în special modelele care au instalată versiunea de Android 5.1.1 Lollipop.

Atunci când am testat la gândul Samsung Galaxy S6 nu am întâmpinat această problemă. Însă, modelul la care am făcut review, la scurt timp după lansare, rula Android 5.0.2.

Utilizatorii pot folosi în continuare serviciile mergând în meniul principal.