Rușii dezvoltă propriul serviciu cloud. Vor să înlocuiască Microsoft Azure și Amazon Cloud

Publicat: 19 10. 2015, 16:06

Compania IT Parallels a lansat proiectul Rosplatform, în cadrul căruia vrea să proiecteze o platformă cloud care să substituie Microsoft Azure și Amazon Cloud și să ofere Rusiei „suveranitatea tehnologică față de Statele Unite”.

În prezent, ponderea softurilor proiectate în străinătate, inclusiv a celor din Statele Unite, în totalul celor folosite în Rusia este de 75%, respectiv de 1,4 miliarde de dolari, ceea ce devine un risc inacceptabil, potrivit dezvoltatorilor ruși.

O participație de 50% la Rosplatform va fi în proprietate rusească.

Compania intenționează să cheltuiască peste 16 milioane de dolari pentru proiectul cloud, până la sfârșitul anului 2016, și să se poată susține financiar din 2018.

După 2020, cifra de afaceri anuală a Rosplatform este estimată să ajungă la 50 de milioane de dolari.

Produsele noii companii vor fi conforme cu legislația în domeniu care va intra în vigoare în Rusia la 1 ianuarie 2016. Potrivit noilor reglementări, instituțiile de stat vor fi obligate să raporteze achizițiile de software străin.