Șeful Intel a câștigat anul trecut 9,6 milioane de dolari

Publicat: 04 04. 2014, 11:29
Actualizat: 04 02. 2019, 12:30

Krzanich a câștigat anul trecut un salariu de bază de 887.500 dolari, bonusuri în acțiuni de 6,58 milioane de dolari și stimulente de 1,87 milioane de dolari în alte forme decât acțiunile, a anunțat joi Intel.

El a devenit CEO al Intel în luna mai a anului trecut, după ce a ocupat anterior funcția de director executiv de operațiuni. Krzanich, care lucrează de 32 de ani la Intel, a primit în 2012 o compensație financiară totală de 15,9 milioane de dolari, din care 13,2 milioane de dolari bonusuri în acțiuni.

Krzanich (53 de ani) încearcă să accelereze progresele Intel în zona gadget-urilor mobile, precum smartphone-uri și tablete, dincolo de piața PC-urilor, pe care compania o domină cu o cotă de aproximativ 80%.

Intel va începe din acest an tranziția către o nouă structură de salarizare, care va impune directorilor să acumuleze participații mai mari la companie și va lega bonusurile de începlinirea unor obiective operaționale. Noul sistem de compensații financiare a fost elaborat în urma consultărilor cu acționarii și are scopul de a stimula conducerea Intel, printr-o relație direct proporțională între salarizare și performanțele financiare.

Acțiunile Intel au crescut cu 8,1% de la începutul mandatului lui Krzanich și au închis joi la New York în urcare cu 1,4%.