Șeful Pegatron: iPhone-ul ieftin nu va fi chiar ieftin

Publicat: 20 06. 2013, 19:42
Actualizat: 10 01. 2020, 10:06

Apple se pregătește să lanseze o versiune mai ieftină de iPhone, care să concureze cu modelele de smartphone-uri ieftine cu Android și Windows Phone, precum Samsung Galaxy Ace sau Nokia Lumia 520.

Până acum, se vorbea de un preț de circa 200 de dolari pentru noul dispozitiv de la Apple. Acum, există informații conform cărora terminalul va fi mai scump. Cel puțin asta susține Tong Zixian, directorul executiv al companiei taiwaneze Pegatron (subsidiară a Asustek), care produce în China iPhone-uri și iPad-uri pentru Apple.

„Prețul este tot unul ridicat”, a spus Zixian la o întâlnire cu acționarii, transmite China Times, referindu-se la noul terminal Apple. Dacă acest lucru se va dovedi a fi adevărat, înseamnă că Apple nu țintește neaparat piețele emergente cu iPhone-ul mai ieftin, ci dorește să își consolideze cota de piață actuală.