Ce a făcut un tânăr pentru a o scăpa de examen pe iubita lui. „Dragostea ne împinge să facem lucruri prostești”

Publicat: 11 06. 2015, 16:30

Hotărât să o ajute pe iubita lui să treacă cu brio examenele, un tânăr din Kazahstan a pus la cale un plan inedit. Ayan Zhademov s-a deghizat în fată, apoi s-a prezentat în fața profesorilor.

Nimeni nu a bănuit nimic până când băiatul în vârstă de 20 de ani a început să vorbească. Abia atunci, auzind vocea groasă a acestuia, cadrele didactice și-au dat seama ce se întâmplă, scrie mirror.co.uk.

„Am bănuit, inițial, că poate altă fată a venit în locul candidatei, dar nu am suspectat absolut deloc că ar fi un bărbat cel care i-a luat locul. Cel puțin nu până nu a început să vorbească”, a explicat un purtător de cuvânt al comisiei de examen. „A încercat să vorbească mai subțire, dar a fost evident că este bărbat”, a adăugat acesta.

FOTO: The Mirror

Pentru fapta sa, Ayan a fost amendat cu circa 1.400 de lire. Totuși, tânărul a explicat ulterior că a făcut totul pentru că iubita lui în vârstă de 17 ani era foarte emoționată și se temea că, din această cauză, ar putea pica examenul.

Gestul lui i-a impresionat chiar pe unii dintre colegii fetei, nu puțini fiind cei care au catalogat întâmplarea ca fiind una „stupidă, dar romantică”.

„Uneori, dragostea ne împinge să facem lucruri prostești. Mi-aș dori ca iubitul meu să fie la fel de romantic”, a mărturisit o tânără.

În plus, un om de afaceri s-a oferit să plătească el jumătate din amenda primită de Ayan Zhademov.