Ce a pățit o tânără din Marea Britanie, când s-a uitat la smartphone-ul său

Publicat: 11 04. 2014, 09:47
Actualizat: 10 08. 2014, 00:02

Holly Hewett (25 de ani) a povestit că telefonul ei Samsung Galaxy S4 ardea pe covor, motiv pentru care l-a luat, s-a dus în baie și l-a aruncat în lavoar.

”M-am trezit la 4.30, când iubitul meu s-a trezit ca să plece la muncă, și am văzut că bateria telefonului e descărcată. Apoi, pe la 5, când adormisem, am auzit un sfârâit și am simțit miros de fum. Am văzut că telefonul ardea, așa că l-am luat să-l duc în baie. Pe drum, au căzut carcasa și bateria”, povestește tânăra.

Hewett povestește că nu s-a rănit, însă s-a speriat, motiv pentru care a scos toate electronicele din priză și a plecat la părinți.

”Când vom primi telefonul, vom face o analiză pentru a determina cauza incendiului”, au declarat reprezentanții Samsung.