Cel mai ambițios proiect de arhitectură: ORAȘUL DE SUB AUTOSTRADĂ

Publicat: 27 08. 2014, 10:02
Actualizat: 01 09. 2014, 17:00

O nouă autostradă se va construi lângă cea veche, astfel că scopul celei din urmă trebuie regândit. Concursul organizat de autorități vrea să găsească cea mai bună idee de ”reinventare” a autostrăzii care leagă Sicilia de Bagnara, punând accent pe folosirea energiei regenerabile.

Deocamdată nu a fost ales un câștigător, însă unele idei sunt considerate excelente de către inhabitat.com. Spre exemplu, ideea construirii unui oraș în miniatură, sprijinit pe pilonii unui pod de pe autostradă.

Iată mai jos cum ar urma să arate acest proiect îndrăzneț.

Reprezentanții JA Studio Inc, firma care a venit cu ideea orașului construit pe pod, spun că ideea lor nu întrunește toate criteriile concursului, deoarece nu este vorba despre nicio formă de energie regenerabilă, însă s-au gândit să o trimită oricum, deoarece ”oferă o perspectivă diferită”.

Reprezentanții JA Studio Inc spun că orașul lor ar urma să ”crească organic, de-a lungul timpului”, după cum o arată schema de mai jos.