Cel mai cool pașaport din lume. După cel mai tare design al unei bancnote, Norvegia uimește din nou

Publicat: 20 11. 2014, 09:23

Pașapoartele create de Neue Design Studio sunt minimaliste în exterior, având o copertă roșie pe care se află stema în relief a Norvegiei și o imagine simplă cu linii, potivit CNN.

Pașapoartele pentru diplomați vor avea culoarea albastră, iar cele pentru imigranți vor fi gri deschis.

În interior, grafica înfățișează vârfuri înzăpezite înălțându-se deasupra apei.

Acestora li se adaugă aurora boreală, în momentul expunerii la o lampă cu ultraviolete, peisajul astfel creat neputând să nu îl încânte chiar și pe cel mai glacial inspector de la emigrări, scrie Mediafax.

Graficienii de la Neue susțin că realizarea lor este un răspuns la solicitarea conducerii poliției norvegiene de a prezenta „un concept unic cu excelente calități grafice” care sporește, în același timp, siguranța pașapoartelor și a cărților de identitate norvegiene.

„Natura a fost întotdeauna o componentă esențială a identității și tradiției norvegiene, dar și temelia bunăstării noastre”, susțin reprezentanții studioului de design, adăugâd că „peisajul și amplele sale variații de la sud la nord reprezintă punctual de plecare al conceptului grafic. Peisajul norvegian a fost conceptul care a stat la baza câștigării concursului”.

Cei de la Neue spun că mai au de făcut câteva ajustări înaintea lansării, a cărei dată nu este precizată.

Graficienii au citat laudele aduse „simplicității soluției” de juriul concursului.

„Ilustrează identitatea norvegiană și asigură că pașaportul va fi considerat un document de mare valoare”, au apreciat membrii juriului, adăugând că „acest concept face ca documentele să fie însușite de cultura norvegiană și acceptate la scară largă. Ele vor fi importante pentru mulți ani de acum înainte, având și beneficii evidente pentru utilizatori”.

Noul pașaport nu este singurul element cotidian care suportă cosmetizarea norvegiană.

Autoritățile au dezvăluit, recent, noua grafică a bancnotelor naționale care a fost extrem de bine primită, fiind comparată cu o operă de artă.

Pe o parte este desenată o corabie vikingă care înaintează falnic pe apele liniștite cu pânzele umflate de vânt.

Pe cealaltă parte este înfățișată o reprezentare abstractă a valurilor oceanului, care seamănă cu un joc Tetris. 

Potrivit băncii centrale a Norvegiei, câștigătorii competiției pentru realizarea graficii bancnotelor ce vor intra în circulație din 2017 au fost desemnați cei de la The Metric System și Terje Tonnessen and Snohetto. În opinia juriului, grafica declarată câștigătoare demonstrează „talent artistic” și scoate în evidență legătura strânsă a Norvegiei cu marea, fiind „potrivită pentru includerea elementelor necesare se securitate”. Între acestea se vor număra elemente care vor putea fi citite de aparate și care previn falsificarea.