Cel mai neobișnuit oraș din lume

Publicat: 21 04. 2016, 14:20
Actualizat: 31 10. 2016, 20:46

Turkmenistan deține recordul pentru cea mai mare densitate de clădiri din marmură de pe glob – 4,5 milioane de metri cubi de marmură îmbracă 543 de clădiri.

Densitatea imensă, echivalentul a 632 de terenuri de fotbal, a fost de asemenea omologată și în Guinness Book încă din anul 2013, deși de atunci a continuat să se contruiască.

Chipul fostului președinte Saparmurat Niyazov, decedat în 2006, este prezent pe numeroase monumente, printre care și o statuie din aur care se învârte după soare. Nici actualul lider, Gurbanguly Berdimuhamedov, nu s-a lăsat mai prejos, încercând să-și facă simțită autoritatea.

Construcțiile megalomanice sunt puse de experți pe seama vanității ambilor președinți. Printre construcțiile din Ashgabat se numără cea mai mare roată Ferry din lume, cea mai mare stea arhitecturală sau cele mai multe fântâne arteziene dintr-un loc public, atestate oficial în Guinness Book.

Această țară a fost criticată de către Human Rights Watch, imputându-i-se controlul strict asuprea presei. De asemenea, președintele Turkemnistanului a fost catalogat drept „mincinos, strict, un bun actor și un răzbunător „, conform unor scurgeri de informații de la Ambasada Statelor Unite în Turkemnistan, notează CNN.

Ashgabat poate fi considerat un loc de joacă prezidențial, dar și unul dintre cele mai ciudate orașe din punct de vedere arhitectural, mai scrie CNN.