Cine a fost prima stewardesă din istorie

Publicat: 27 12. 2015, 15:32
Actualizat: 05 07. 2016, 21:07

Primul post de însoțitor de bord din istorie a fost ocupat de un bărbat. În 1912, Heinrich Kubis era angajat la bordul unui zepelin. Acest lucru se întâmpla atunci când avioanele nu erau, încă, suficient de mari pentru a avea la bord un echipaj extins iar cursele de linie nu începuseră să se desfășoarea. Apoi, Kubis a lucrat într-un avion numit Schwaben, trecând după un timp la conducerea unei echipe de însoțitori de bord.  

Abia în 1939 intra în rolul de stewardesă prima femeie, Ellen Church. Ea este cea care a deschis drumul către una dintre cele mai solicitante, dar în același timp frumoase profesii. Ellen a participat la zborul inaugural pentru Boeing Air Transport. În acele timpuri, femeile nu puteau călători singure cu avionul. Ellen Church voia însă să schimbe această concepție. Avea permis de pilot și diplomă de infirmieră și dorea cu orice preț să demonstreze că și femeile pot lucra la bordul unui avion. 

Ea a fost selectată în echipaj pentru că se credea că o asistentă îi poate liniști pe pasagerii nervoși sau speriați.   Acesta era, la început rolul lui Ellen. Primul ei zbor a durat 20 de ore. Cu timpul, femeia a contribuit la promovarea postului de stewardesă și a ajutat la selecția altor femei pentru acest post. 

Ellen Church s-a născut pe 22 septembrie 1904 în Cresco, Iowa, în Statele Unite ale Americii. Înainte de a fi selectată în prima echipă de însoțitori de bord, femeia a lucrat ca asistentă în spitalul din San Francisco. Ellen a murit pe 22 august 1965, în timp ce participa la o cursă de cai. 

Mai multe imagini aici