Cluburile SECRETE de la Oxford și Cambridge. Distracțiile controversate ale studenților de elită

Publicat: 07 09. 2012, 00:00
Actualizat: 30 07. 2014, 02:23

Daily Mail publică un material despre ritualurile și obiceiurile mai puțin obișnuite de la petrecerile de la Oxford și Cambridge, unele dintre cele mai prestigioase universități din lume.

Jurnalistul James Delingpole, care a studiat arhivele Oxbridge (termen care desemnează cele două universități, luate împreună), a descoperit că studenții aruncă unii în alții cu curry, sparg geamuri, se îmbată și vomită sau aleargă dezbrăcați prin centrul orașului.

„E dezgustător, nu există nicio scuză. Este ultimul lucru la care te-ai aștepta de la cei mai deștepți reprezentanți ai unei generații”, scrie Delingpole.

Jurnalistul scrie că aceste acțiuni reprobabile au loc în interiorul unor „cluburi de băut” (drinking clubs), înființate cu un singur scop: „ca studenții să se îmbete zdravăn și să se comporte îngrozitor”.

Delingpole dă și câteva exemple de astfel de cluburi: în clubul Wyverns de la Cambridge, ritualul inițiatic presupune ca studenții să mănânce tot felul de alimente scârboase și, ca și când nu ar fi fost de ajuns, acestea trebuie servite de pe corpul gol al colegilor. Tot în cadrul Wyverns, în ultimul weekend dinaintea afișării rezultatelor examenelor, studentele se dezbracă și se bat în jeleu.

La clubul Ferretz, de la Cambridge, membrii sunt invitați să bea gin și vin de Porto dintr-un prezervativ. „Trebuie să muști din prezervativ. Dacă muști prea tare și se rupe, trebuie să o faci din nou”, se arată în documentele consultate de Delingpole.

La clubul Gentlemen Patricians, cine nu reușește să bea 11 halbe de bere în două ore este considerat „foarte slab”. Asta în timp ce, la clubul de fete „Newnham Nuns”, membrele trebuie să mănânce un baton de lemn dulce ținut de un bărbat în gură, după care să se sărute cu el. Apoi, fetele trebuie să mănânce ciocolata și frișca de pe pieptul unui bărbat gol și să pună un prezervativ pe o banană, folosindu-și doar gura.

La Oxford, situația este oarecum asemănătoare: studenții consumă droguri ilegale, beau mult alcool, consumă calmar crud și aleargă dezbrăcați prin universitate.

Daily Mail scrie că la aceste petreceri au luat parte și nume care au devenit ulterior cunoscute, cum ar fi actorul Hugh Grant sau politicianul laburist Ed Balls, care la una dintre petreceri a purtat un costum de nazist.

Hugh Grant