CONCERT GÂNDUL DE CRĂCIUN. Alexandru Tomescu și Orchestra Română de Tineret – condusă de dirijorul Cristian Mandeal cântă la Ateneul Român

Publicat: 15 12. 2014, 14:52

Ateneul Român găzduiește în această seară un concert de Crăciun, organizat de gândul. De la ora 19:00, violonistul Alexandru Tomescu, Orchestra Română de Tineret – condusă de dirijorul Cristian Mandeal, soprana Crina Zancu și pianistul Andrei Licareț vor prezenta publicului un repertoriu special, menit să celebreze nu doar sărbătorile de iarnă, cât și anul aproape încheiat, în care am făcut campanii memorabile care au schimbat percepții și sisteme și au demonstrat că binele și frumosul pot să iasă la suprafață dacă există suficient de mulți oameni care cred că se poate.

„Muzica a însoțit întotdeauna momentele de sărbătoare, momentele de entuziasm și bucurie. Așa că este firesc să sărbătorim (și) prin muzică momentele noastre speciale”, a afirmat Tomescul într-un interviu acordat gândul.

„Concertele de Crăciun reunesc întotdeauna lucrări foarte plăcute, foarte populare, foarte ușor de asimilat pentru spectatori și care, desigur, se adună cumva sub semnul optimismului, a bunei dispoziții sau a unei reculegeri, în funcție de tipul de muzică abordată”, a explicat, de asemenea, Mandeal.

„Dar, oricum, se constituie într-un «buchet», să spunem, prin care ar trebui sau încercăm și sperăm că aduce lumea mai aproape de Crăciun, de luna aceasta specială. Sunt lucrări cu un anumit aer, nu neapărat specifice, pentru că nu e vorba de lucrări religioase sau cu o adresă directă către Crăciun. Sunt lucrări «de sărbătoare», dar neapărat aceleași de fiecare dată. Facem acest tip de concerte de mai mulți ani, și atunci încercăm să diversificăm, să nu devenim repetitivi, ci să introducem alte și alte titluri”, a adăugat el.

Așadar, cei care au răspuns afirmativ invitației de a lua parte la spectacolul de la Ateneu vor putea asculta, printre altele, aria „Quel guardo Il cavaliere”, din opera „Don Pasquale”, uvertura operei  „Carmen” și aria „Donde lieta usci” din opera „La Boheme”.

Pe scenă va urca Alexandru Tomescu, artistul catalogat de presa internațională drept un „superstar al vioarei” (Berliner Morgenpost). De-a lungul timpului, Tomescu a concertat în săli celebre ale principalelor metropole ale muzicii: Carnegie Hall (New York), Walt Disney Concert Hall (Los Angeles), Théâtre des Champs Elysées (Paris) și Concertgebouw (Amsterdam). Pasionat în egală măsură de muzica de cameră, Alexandru Tomescu a evoluat mai întâi în Romanian Piano Trio (2005-2010), iar din 2011 este prim violonist al Cvartetului Ad Libitum, ansamblu cameral de prestigiu, cu o istorie de peste 25 de ani.

FOTO: alexandrutomescu.com

Evenimentul va aduce în fața publicului și Orchestra Română de Tineret, ce reunește unii dintre cei mai valoroși artiști din întreaga țară. Ansamblul a cunoscut o evoluție fulminantă: apariții de mare succes pe scena Ateneului Român, concertul extraordinar „Eurovision – Tineri muzicieni”, prezențe în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” (2011 și 2013 ), concerte la Paris și Strasbourg, în cadrul unui proiect cultural european (2012), Roma și Ravello – Italia( 2013).

În noiembrie 2011, a devenit membru al Federației Europene a Orchestrelor Naționale de Tineret (European Federation of National Youth Orchestras).

FOTO: Virgil Oprina

La pupitrul dirijorului se va afla Cristian Mandeal. În cei aproape 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Mandeal și-a exercitat profesia atât în România, cât și în străinătate. A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, completându-și ulterior studiile la Berlin (cu Herbert von Karajan, în 1980) și München (cu Sergiu Celibidache, în 1990).

A fost dirijor al filarmonicilor din Târgu Mureș (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) și București (1987 – 2009) și director artistic al Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”, edițiile din 2001 și 2003.

În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de țări și 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaționale de prestigiu în compania celor mai reputați artiști contemporani. Mandeal a fost director artistic la Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) și la Orchestra Naționala Bască – San Sebastian (2001 – 2008), dirijor permanent la „Orchestra Haydn” di Bolzano e Trento (2000 – 2003); dirijor oaspete principal al Orchestrei „Halle” Manchester (2003 – 2008) – primul deținător al acestui titlu în întreaga existență de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) și al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – prezent).

FOTO: Romi Drăghici

Soprana Crina Zancu va fi, de asemenea, invitata Concertului de Crăciun organizat de gândul. Absolventă a Conservatorului din București, artista a participat la cursuri de măiestrie susținute de Ionel Pantea (la Budapesta) și de Eugenia Moldoveanu. Tot în anul 2000, Crina Zancu a obținut Premiul I la Concursul Național de Interpretare Eugenia Moldoveanu.

A susținut concerte în aer liber, în Piața Constituției (2003, 2004) și Piața Universității (2003), iar din anul 2003 a devenit prim-solistă a Teatrului Național de Operetă Ion Dacian din București. Din anul 2006, Crina Zancu este solistă la Opera Națională București.

FOTO: oradeaphilharmony.com

Spectatorii îl vor asculta și pe pianistul Andrei Licareț. De la debutul său în anul 1993 cu orchestra „Jeunesses Musicales”, artistul a acumulat un vast repertoriu. A susținut de-a lungul timpului numeroase recitaluri și concerte cu reputate orchestre din țară și străinătate, sub bagheta unor mari dirijori precum Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Jin Wang, Arnold Ostman, Arie Vardi. A cântat pe scene din Praga, Berlin, Madrid, Istanbul, Salonic și Paris.

FOTO: boccherini.it

Mai multe detalii despre Concertul de Crăciun de la Ateneul Român sunt disponibile aici.