Concurenții MASTERCHEF gătesc pe mare, pe vasul Bricul Mircea

Publicat: 22 04. 2013, 16:56
Actualizat: 30 07. 2014, 00:17

Noua ediție MASTERCHEF aduce o premieră pentru concurenți. O nouă probă în deplasare îi va solicita la maximum pe cei rămași în show-ul MASTERCHEF, mai ales că pentru ei va fi o premieră: cele două echipe ajung la Constanța, unde sunt provocați să gătească pe mare, în larg. Și nu pe orice vas, ci pe Bricul Mircea, emblema marinei românești.

În ediția de săptămâna aceasta, de la 20.30, telespectatorii Pro Tv sunt invitați la bord pentru ca la MASTERCHEF se va striga „toate pânzele sus”.

Echipa roșie, condusă de Nicușor, are avantajul de a fi formată în majoritate de bărbați, în vreme ce echipa albastră, condusă de Georgeo, trebuie să se descurce cu forța feminină. Din start pornind de pe poziții inegale, cele două echipe de la MASTERCHEF vor face tot posibilul pentru a găti la timp un meniu complet și gustos pentru cadeții și ofițerii invitați la masă pe vas. La bordul acestei nave își desăvârșesc pregătirea studenții de la Academia Navala, astfel că faptul că vor pași pe o navă ce împlinește 74 de ani de existență va fi pentru mulți concurenți de la MASTERCHEF o reală bucurie și onoare.

Disciplina, ordinea și spiritul de camaraderie le vor fi greu încercate, iar concurenții MASTERCHEF vor trebui să arate că știu să se descurce în fața oricărei probleme apărute.

Situațiile dificile nu vor lipsi nici în această ediție MASTERCHEF, mai ales că bucătăria de vas le va da ceva bătăi de cap, iar orgoliile își vor spune din nou cuvântul. 

Cum să lucrezi într-un spațiu îngust, cum să păstrezi curățenia, cum să te organizezi într-o bucătărie de vas astfel încât mâncarea să fie servită la timp și, mai ales, cum să ții în frâu orgoliile, care își vor face din nou prezența în rândurile concurenților, toate acestea sunt ingredientele picante ale unei noi ediții MASTERCHEF, care se lasă cu eliminări, marți, 23 aprilie, la ProTv, de la ora 20.30.