Descoperire în Mexic: 15 schelete și zeci de obiecte religioase vechi de 800 de ani, dezgropate în capitala Mexico City – GALERIE FOTO

Publicat: 17 07. 2012, 16:49
Actualizat: 17 07. 2012, 16:49

Arheologii din Mexic au dezgropat, în capitala Mexico City, oasele și craniile a 15 oameni care au trăit în jurul anului 1200, scrie Daily Mail.

Majoritatea scheletelor aparțineau unor copii, iar acestea au fost îngropate alături de mai multe obiecte religioase, dar și alături de un câine, sacrificat pentru a le ține companie copiilor, notează sursa.

Cercetătoarea Alejandra Jasso Pena a declarat că, în groapa comună, au fost descoperite mai multe vase, arzătoare de tămâie, dar și flauturi ceramice.

Groapa comună a fost descoperită înainte să înceapă construcția a cinci blocuri într-un cartier din Mexico City. Jasso Pena a declarat că Institutul Național de Antropologie și Istorie din Mexic a cerut ca zona respectivă să fie excavată, înainte de începerea lucrărilor.

Experții au stabilit că osemintele și obiectele descoperite în Mexico City datează din 1200-1300, când acolo se afla un important centru ceremonial.