După șase ani de singurătate, o femeie s-a măritat cu ea însăși. „A fost copleșitor”

Publicat: 09 10. 2014, 15:19

După șase ani în care nu a avut nicio relație, o tânără din Marea Britanie a decis să se căsătorească cu ea însăși. Grace Gerlder spune că nu a găsit niciun bărbat pe care să și-l dorească alături pentru toată viața, drept pentru care într-una din zile „s-a cerut în căsătorie”.

„Când le-am spus familiei și prietenilor că plănuiesc să mă mărit cu mine, bunica mea, care între timp a murit, a zis: «Oh, tu întotdeauna te gândești la lucruri noi, Grace»”, a povestit tânăra theguardian.co.uk.

Nici părinții ei nu au fost mai puțini înțelegători, astfel că în scurt timp i-au dat binecuvântarea lor pentru marele eveniment: „Cât timp asta te face fericită, pentru noi e în regulă”, au spus ei.

FOTO: guardian.co.uk

Așa se face că nu după mult timp, Grace și-a organizat o ceremonie în timpul căreia a îmbrăcat rochia de mireasă. Petrecerea s-a ținut în Devon, unde 50 dintre cei mai apropiați prieteni ai fetei au venit pentru a o susține.

„Stăteam acolo și mă gândeam: «wow, toți oamenii aceștia sunt aici pentru a sărbători căsătoria mea cu mine». A fost copleșitor”, a povestit ea. „Un moment foarte important pentru mine a fost atunci când am rostit jurămintele (…). Toată ziua am fost în centrul atenției, iar la finalul evenimentului m-am sărutat în oglindă. Am simțit, de asemenea, că am împărtășit cu prietenii mei un moment foarte special, oferindu-le tuturor șansa de a a reflecta la propriile idei despre dragoste și devotament”, a mai spus Grace.

FOTO: guardian.co.uk

Acum, Grace Gerlder speră că gestul ei îi va inspira și pe alții și îi va încuraja să facă acest pas, dacă vreodatată s-au gândit la asta.

„O prietenă în vârstă de 50 de ani mi-a spus că nunta mea a fost cea mai frumoasă dintre cele la care a participat vreodată. A însemnat foarte mult pentru mine să aud asta”, a mărturisit tânăra. „Unele femei mi-au spus să sunt un exemplu pentru ele, dar le-am răspuns: «de ce nu pot fi un exemplu și pentru bărbați?». Ce am făcut eu nu a fost un gest feminist, dar organizarea unui astfel de eveniment m-a făcut să mă simt extrem de puternică”, a adăugat ea.

Cu toate acestea, tânăra spune că nu exclude ca la un moment dat să se căsătorească cu un bărbat.