Ei sunt dublurile din spatele CELEBRITĂȚILOR. Cine i-a înlocuit pe Robert Downey Jr. și Christian Bale în fazele periculoase din filme

Publicat: 12 11. 2012, 17:39
Actualizat: 29 07. 2014, 19:13

Actorii de la Hollywood impresioneză de multe ori spectatorii prin pericolele prin care trec, însă în spatele acrobațiilor lor stau adevărați profesioniști. Businessinsider.com a publicat câteva dintre fețele nevăzute ale celor care dublează marii actori în scenele periculoase ale filmelor cunoscute.

Vezi mai jos 15 dintre cei care au contribuit „discret” la realizarea celor mai bune filme din box-office-ul anului 2012:

Ben Cooke (jos, prima poză) l-a dublat pe Jason Statham (jos, a doua poză) în filmul „Safe”, dar și pe Daniel Craig în producțiile „Casino Royale”, „Quantum of Solace” și „Skyfall”

Atletul Levi Meeuwenberg l-a înlocuit în mai multe secvențe pe Jeremy Renner în „The Bourne Legacy.”

Ingrid Kleinig va dubla personajul Lilly Evangeline în  „The Hobbit.”

Bobby Holland Hanton a avut și el partea sa de contribuție în „Captain America”, în cel mai recent film din seria „James Bond” – „Skyfall”, și, de asemenea, îl va dubla pe Christian Bale (Batman) în „The Dark Knight Rises”

Greg Fitzpatrick a fost premiat în anul 2009 pentru performanța sa în producția „Iron Man” și „Iron Man 2″, unde a realizat unele cascadorii în locul lui Robert Downey Jr.

Janene Carleton  a înlocuit-o pe Jessica Biel în unele secvențe ale „Total Recall” și „The Tall Man”

Ilram Choi a fost unul dintre cascadorii care au realizat acrobațiile în producția „The Amazing Spider-Man”

Sam Hargrave a fost dublură pentru Chris Evans, în prima producție „Captain America”

Mark Vanselow a fost timp de 12 ani dublură pentru actorul Liam Neeson. Printre producțiile în care a fost implicat se numără „Gun Shy” și „Taken”

Allison Caetano a dublat-o pe Ellen Page în „Inception”, Reese Witherspoon în „Water for Elephants”, dar și pe Dakota Fanning în ultimul film „Twilight”

Stuart Wilson este una dintre dublurile „obișnuite” ale lui Bruce Willis. Actorul a fost înlocuit de Wilson în „The Expendables 2″, „Looper” și, de asemenea, își va aduce contribuția și în noul „Die Hard”

John Bernecker a fost dublura lui Joesph Gordon-Levitt pentru rolul din „Looper”

Kiralee Hayashi a realizat majoritatea casacadoriilor pentru Kristen Stewart în „The Twilight Saga: Breaking Dawn: Part 2″

Anthony Molinari a jucat în unele scene din producțiile „Revolution”, „Breaking Bad”, dar va realiza unele scene și pentru „Gangster Squad”. De asemenea, îl va înlocui în unele secvențe pe Mark Ruffalo în „The Avengers”

Pe lângă secvențele la care a contribuit în „Twilight”, Atlin Mitchell a înlocuit-o pe Kate Beckinsale în „Underworld: Awakening”. (Adriana Stanca)