Făcea săpături în joacă și a descoperit o comoară: 5.000 de monede din secolul al XI-lea

Publicat: 02 01. 2015, 15:28
Actualizat: 22 03. 2019, 03:03

Paul Coleman de la Weekend Wanderers Detecting Club, un club de entuziaști care obișnuiesc să caute „comori” la finele săptămânii, a descoperit peste 5.000 de monede îngropate într-o găleată de plumb pe un câmp, în apropiere de Aylesbury, scrie BBC.

Specimenele datează din secolul al XI-lea, respectiv sfârșitul perioadei anglo-saxone, începutul perioadei normande.

Monedele vor fi examinate de specialiștii de la Muzeul Britanic, instituție care le poate stabili autenticitatea.

Coleman participa la o explorare de amatori când a găsit cele 5.251 de monede ce îi ilustrează pe regii Ethelred cel Șovăielnic și Knut cel Mare.

Un purtător de cuvânt al clubului de amatori a precizat că toți cei care au participat la explorări „sunt de acord că aceasta este cea mai interesantă zi din viața lor de arheologi amatori”.

Dacă se va dovedi că acestea sunt autentice, Muzeul Britanic le-ar putea cumpăra, profitul urmând a fi împărțit de proprietarul pământului și cel care le-a descoperit.

Cea mai mare comoară anglo-saxonă a fost găsită tot de un amator, în 2009. Cele 1.900 de obiecte datând din secolul VI au fost evaluate la 3,3 milioane de lire.