Facebook a șters fotografia postată de o revistă pentru bărbați: „Este umilitoare”

Publicat: 13 01. 2013, 14:50
Actualizat: 30 07. 2014, 06:41

Facebook a dat din nou dovată că își în serios funcția de control a conținutului, ștergând o fotografie postată de revista pentru bărbați „Zoo Weekly”, informează Huffington Post.

Poza, prelucrată cu un program digital, prezenta o femeie în costum de baie deux piece, al cărui trunchi fusese „tăiat” pe jumătate. Imaginea fusese publicată în cadrul jocului „Left or right?”, în care revista invita citiorii de sex masculin să voteze partea cea mai atrăgătoare a femeii.

În acest context, o plângere a fost depusă la Advertising Standards Bureau (ASB), arătându-se că fotografia are un caracter sexist, iar promovările de acest tip ar trebui interzise: „Imaginea, întrebarea și răspunsurile postate sunt înjositoare și inacceptabile pentru femei. Femeile sunt tranformate în obiecte și sexualizate.”

Replica Zoo Weekly nu a întârziat să apară, publicația precizând însă că fotografia nu avea scopul de a discrima în vreun fel : „Există destul de multe alte surse de știri, sport, modă, discuții tematice etc pe care bărbații le pot urmări azi, preferința lor pentru revista Zoo are un scop – să regăsească un conținut care să solicite prea mult gândirea.”

Potrivit sursei citate, ASB a decis totuși că Zoo Weely a violat reglementările stabilite, iar rețeaua de socializare a șters fotografia pe motiv că avea un caracter înjositor.

Acesta nu a fost însă singurul caz de acest tip. Recent, Facebook a îndepărat o poză cu o tânără care făcea baie în cadă, motivând că acesteia i s-ar fi văzut sânii. În imagine se vedeau, de fapt, coatele fetei, iar fotografia fusese postată în mod intenționat de revista „Theories of the Deep Understanding of Things”, care dorea să testeze vigilența Facebook. După ce și-au dat seama de greșeală, moderatorii rețelei de socializare au repostat imaginea și au cerut scuze pentru incident.