FOTO. Cum arată această femeie după o operație estetică în valoare de 25 de mii de euro

Publicat: 01 05. 2012, 10:12
Actualizat: 01 05. 2012, 13:00

O profesoară pensionată din Marea Britanie, în vârstă de 62 de ani, a cheltuit 25 de mii de euro pe chirurgie plastică pentru a obține ””fața pe care și-a dorit-o dintotdeauna””, scrie Daily Mail.

Linda Owen, o fostă profesoară de matematică la un liceu, și-a șocat familia și prietenii când le-a povestit planurile sale. După 35 de ani de activitate didactică, ea s-a gândit că pensionarea ar trebui să aducă anumite schimbări.

Așa că s-a hotărât să investească 25 de mii de euro într-o schimbare totală de look. Și-a făcut un lifting facial, a urmat o cură de slăbire și s-a vopsit blondă.

Linda spune că acum arată și se simte cu 15 ani mai tânără. ””Înainte arătam ca o pensionară cu părul cărunt. Acum, însă, arăt mult mai tânără. Când mă uit în oglindă, nu mă recunosc. E ca și cum aș privi pe altcineva””, povestește ea.

În prezent, ea cântărește 76 de kilograme, față de 139 câte cântărea înainte și spune că nici măcar foștii ei elevi nu ar mai recunoaște-o. Linda, care este divorțată, adaugă că se simte fantastic după operație și că acum se poate bucura cu adevărat de pensionare.