GALERIE FOTO. Cum arată și cât costă casă de vis

Publicat: 14 08. 2012, 20:17
Actualizat: 21 08. 2012, 17:46

Casa de vis la care mulți visează a fost scoasă la vânzare la prețul de 3 milioane de lire sterline (aproape 4 milioane de euro), iar agenții imobiliari promit potențialilor clienți priveliști minunate, relatează Daily Mail.

Casa se află în Dorset, Marea Britanie, și este plasată la doar câțiva metri de o plajă. Cu toate acestea, locuința are și un dezavantaj – în ciuda aspectului său idilic, casa nu este construită într-o zonă rurală, liniștită, ci chiar în apropierea unei autostrăzi, înconjurată de alte vile.

Imobilul are patru dormitoare, o sală pentru luat masa, trei săli de baie și o cameră de zi. Acoperișul casei este acoperit cu paie, astfel încât îi creează acesteia un aer idilic, rural.

În prezent, casa este locuită de o englezoiacă și de cei doi fii ai săi, care însă nu au gânduri să și rămână în ea. Ei vor să plece în străinătate, motiv pentru care locuința a fost scoasă la vânzare.

„Copiii mei au crescu și vor să se mute la casele lor și chiar nu are sens ca au să rămân singură în toată casa. Sper doar că cine o va cumpăra să nu dărâme pentru a construi alta mai mare. Este o casă deosebită și am multe amintiri în ea. Este o combinație perfectă între locuitul la mare și locuitul la țară”, a spus proprietara.