GALERIE FOTO: Cum e să muncești la Google

Publicat: 30 11. 2012, 17:26
Actualizat: 29 07. 2014, 18:55

The Chive publică o galerie foto cu birouri Google din întreaga lume.

În fotografii, se poate observa ce facilități au angajații companiei care deține cel mai mare motor de căutare din lume.

Astfel, cei de la Google se pot juca mini-golf, lego, ping-pong sau biliard, se pot relaxa mâncând, dormind, uitându-se la filme sau plimbându-se cu trotineta. În plus, angajații Google beneficiază de o sală de fitness, iar un alt avantaj este că își pot aduce copiii ori animalele de companie la muncă.

„Fotografiile astea m-au făcut să încerc să aflu cum să mă angajez la Google”, spune unul dintre comentatorii care au văzut imaginile, în timp ce altul se întreabă amuzat dacă la Google mai muncește cineva, având în vedere toate „ispitele”.