Izabela, protagonista viralului ”Ziua Izabellei” de pe Facebook, și-a întrebat mama: ”Dacă vine toată lumea la noi acasă?”

Publicat: 15 01. 2015, 18:33

”Și dacă vine lumea la noi acasă, mamă?”, a întrebat-o Izabela îngrijorată pe mama ei, Valerica S. Femeia este destul de activă pe Facebook, așa că Izabela și-a făcut și ea un cont pe rețeaua de socializare.

Doar că, din greșeală, a creat un Event numit ”Ziua Izabellei”, programat pentru 14 martie, ziua în care va împlini 12 ani. Și, tot din greșeală, a apăsat pe opțiunea ”Invite all”. Curând, mii de utilizatori români de Facebook au început să confirme prezența, iar ”Ziua Izabellei” a devenit unul dintre cele mai tari virale, scrie Adevărul.

Mama Izabelei

Valerica S., care lucrează la o spălătorie auto, a declarat că nu știa ce a făcut fata ei până nu a primit mai multe telefoane de la cunoscuți, care i-au povestit că au văzut fotografia Izabelei pe internet. Femeia i-a șters fetei sale contul de Facebook, dar nu a știut să șteargă și evenimentul, astfel că tot mai mulți români au confirmat prezența la ziua fetei.

Chiar dacă familia Izabelei a anunțat că a fost vorba de o greșeală nevinovată și că nu se va organiza nicio petrecere pe 14 martie, pe Facebook au apărut tot mai multe pagini cu numele și poza Izabelei, iar un club din București organizează ”Ziua Izabellei”, o petrecere cu reduceri mari pentru cei născuți în ziua evenimentului.

Izabela, anul trecut, de ziua ei

Petrecerea ”Ziua Izabellei”