La prima vedere pare o imagine obișnuită. Nimeni nu își imaginează însă ce face cu picioarele acest băiețel. GALERIE FOTO

Publicat: 16 06. 2014, 17:31
Actualizat: 30 07. 2014, 11:37

Cocoțat în șaua unei biciclete albastre un puști cu părul deschis la culoare împărțea zâmbete largi celor opriți să-i admire efortul și, de ce nu, curajul de a se expune în public în timp ce învârtea la pedale sub privirea aprobatoare a unei roșcate cu strungăreață.

– Hai, hai,  îl încuraja solemn puștoaica, în timp ce băiețelul se împingea în picioare încercând să strunească „vechiculul” nărăvaș.

Foto: Corina Anghelescu

După câteva minute de dat la pedale, timp în care copilul a prins ceva culoare în obraji, de sub roata din spate a bicicletei au început să sară boabe de porumb uscate, care încotro. Unele aterizau într-un castron de lut aflat la roata bicicletei, iar altele zburau spre câteva vrăbii surprinse de neașteptatul festin.

Părea că băiețelul puternic are la picioare o mașinărie uriașă de popcorn. Nici vorbă de așa ceva.

Simpaticul puști se urcase în șaua unei pseudo-bicle, numită pompos „mecanism de atragere a atenției asupra unui monument istoric – Moara Crăcucenilor din Ponoare”, iar efortul lui nu a rămas nerăsplătit. Curioșii s-au oprit să îl admire și odată cu el  au privit și spre fotografiile mari din carton pe care două tinere arhitecte se străduiau să le ferească de ploaie și să le sprijine lângă bicicleta (n.r. ce le aparține) expusă în cadrul evenimentului Street Delivery, desfășurat în acest weekend în centrul Capitalei.

Foto: Corina Anghelescu

„Propunem o reinterpretare a mecanismului extrem de interesant al morii de apă, folosind elemente urbane, cum ar fi o bicicletă! Cu ajutorul acesteia am realizat o instalație care să meargă pe principiul mecanismului morii și facem experimente cu diferite cereale – grâu, porumb – pe care să le măcinăm! Toată activitatea se desfășoară într-o notă relaxantă, fără a neglija însă aspectul grav al situației în care se află monumentul istoric – Moara Crăcucenilor din Ponoare”.

Arhitectele sunt voluntare ale Fundației Pro Patrimonio, care și-a propus să salveze și conserve în regim de urgență patrimoniul valoros pe cale de dispariție, repere identitare pentru comunități și peisaj. Un astfel de obiectiv este și Moara Crăcucenilor.

Foto: Corina Anghelescu

„În trecut, pe aceasta vale erau opt mori care erau folosite la măcinarea tradițională a grâului sau porumbului cu ajutorul apei, însă acestea au dispărut din neglijența localnicilor, iar Moara Cracucenilor  – moară de lemn cu ciutură –  este sigura moară rămasă până în prezent, dar care se află în stare de precolaps”, spune pentru gândul Corina Anghelescu, arhitect.

Foto: Marius Dumbrăveanu / Mediafax

„Chiar dacă arhitectura de lemn caracteristică  este de dimensiuni foarte reduse, construcția din lemn de stejar si fag este bine integrată în peisaj, demonstrează o tehnică de execuție exemplară, dar necesită intervenții speciale care să pună în valoare aceste calități.  De aceea încercăm să  intervenim de urgență pentru repararea morii în cadrul unui workshop de vară cât mai curând”, mai spune arhitecta.

Foto: Corina Anghelescu