Medic britanic condamnat pentru perversiuni sexuale filmate cu ceasul

Medic britanic condamnat pentru perversiuni sexuale filmate cu ceasul
Publicat: 25/05/2013, 21:54
Actualizat: 22/10/2014, 01:46

Un doctor de familie din Marea Britanie a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a filmat pacientele în ipostaze intime, în timpul consultațiilor, folosindu-se de o cameră ascunsă în ceasul de la mână, scrie Daily Mail.

Medicul Davinder Jeet Bains, în vârstă de 46 de ani, folosea un model de ceas Tieex 4GB, dotat cu o cameră de filmare. Filmulețele în care apărea abuzându-și pacientele erau apoi vândute pe Internet de către medic pentru aproximativ 60 de lire sterline.

El a recunoscut că este vinovat de abuzuri sexuale comise chiar în cabinetul său medical asupra a 300 de femei, care erau pacientele lui. Un tribunal britanic a formulat nu mai puțin de 39 de capete de acuzare pe delicte sexuale împotriva medicului, inclusiv atac prin penetrare, abuz sexual, voiarism și abuz sexual asupra minorelor. În prezent, medicul se află în custodia poliției și așteaptă pronunțarea sentinței. Magistrații l-au calificat ca fiind „prădător sexual”, iar pentru ceea ce a făcut riscă mulți ani de închisoare.

Poliția a început să investigheze cazul medicului în iunie 2012, după ce una dintre pacientele lui, în vârstă de 19 ani, s-a plâns că a fost abuzată și filmată de Bains. Ceasul-spion cu care medicul își filma abuzurile a fost descoperit de polițiști când l-au arestat și i-au făcut percheziție. Ulterior, au descoperit 361 de înregistrări video de cea mai bună calitate vizuală în ceasul lui Bains care erau descărcate și în computerul său personal de-acasă, mai scrie Daily Mail.

În total, medicul a abuzat sexual 30 de femei, cu vârste cuprinse între 14 și 51 de ani, în perioada iulie 2010 – mai 2012.

Sursa foto: captură Daily Mail

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×