Mesajul fiicei lui Robin Williams: „Te iubesc, îmi e dor de tine, o să încerc să continui să mă uit în sus”

Publicat: 12 08. 2014, 13:29
Actualizat: 21 10. 2014, 20:00

„Te iubesc, îmi e dor de tine, o să încerc să continui să mă uit în sus”, a scris Zelda pe contul ei de Twitter, făcând aluzie la un citat din Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupery.

Înainte de a-i spune tatălui ei că-l iubește, Zelda a scris citatul din Micul Prinț la care face referire: „Tu singur  vei avea niște stele cum nu mai are nimeni… Noaptea, când vei privi cerul, deoarece eu voi locui pe una dintre ele, deoarece voi râde pe una dintre ele, va fi atunci pentru tine ca și cum ar râde toate stelele. Tu singur vei avea stele care râd!”

 

Actorul a fost găsit mort luni dimineață în locuința sa din California de Nord, iar prima ipoteză este că s-a sinucis. Anchetatorii continuă investigațiile cu privire la cauza morții.

Ultimul mesaj al lui Robin Williams a fost cel postat în urmă cu două săptămâni pe contul de Instagram, mesaj în care i-a urat fiicei sale Zelda „La mulți ani!”, la aniversarea de 25 de ani.