O mamă s-a filmat în timp ce își abuza copilul și a trimis înregistrările tatălui acestuia

Publicat: 28 06. 2012, 16:29
Actualizat: 29 06. 2012, 06:23

O tânără de 20 de ani din West Haven, Connecticut, mamă a unei fetițe de 10 luni, a fost arestată săptămâna trecută după ce și-a supus copilul unor tratamente inumane, relatează Daily Mail. Kellie Park s-a fimat în timp ce își abuza fizic și psihic bebelușul, după care a trimis înregistrările tatălui fetiței, fostul ei iubit.

În filmulețe, femeia apare aruncând cu mâncare în micuță și amenințând-o că o să o lingă de pe jos sau zguduind pătuțul până când copila cade din el. În aceleași înregistrări, Kellie Park țipă la bebelușul care, pe fundal, se aude plângând, spunându-i că dacă tatălui nu îi pasă de micuță, nici ei nu îi va păsa sau că fetița i-a făcut viața mizerabilă. Tânăra a mai trimis, alături de aceste înregistrări, și câteva zeci de mesaje scrise în care amenință că își va bate copilul și că adoră să îl abuzeze.

Anunțată de către fostul iubit al femeii, poliția din West Haven a arestat-o pe Park pentru rele tratamente aplicate propriului copil. Autoritățile mai fuseseră sesizate o dată, în aceeași zi, când tânăra a vrut să se sinucidă.

Luată, în primă fază, în custodia Poliției și transferată apoi în grija Departamentului pentru Protecția Copilului și a Familiei din Hartford, Connecticut, micuța a fost lăsată ulterior în grija bunicii. Mama lui Kellie Park, care mai are încă o fetiță în vârstă de doi ani, spune că fiica sa este bolnavă psihic și că a refuzat în ultimii trei ani să se trateze.

Vecinii tinerii se arată surprinși și indignați de cele petrecute, cu atât mai mult cu cât abuzurile se petreceau la câțiva metri de ei. De asltfel, Park era, până în urmă cu câteva luni, o prezență activă pe Facebook, unde avea obiceiul de a posta, pe lângă zeci de poze cu micuțele și cu tatăl lorm fotografii provocatoare cu ea. Femeia urmează să fie judecată. (Irina Borș)