O vacanță de neuitat în Magaluf a determinat-o să își schimbe numele: Prietenii au încercat să mă facă să mă răzgândesc – FOTO

Publicat: 04 07. 2019, 13:08

Însă noul nume are mai multe sensuri, în traducere liberă însemnând „deget de cămilă”, denumire folosită și atunci când o persoană poartă haine prea mulate care îi pun prea mult în evidență sexul.

Foto: Captură YouTube

Aceata s-a hotărât să își schimbe numele după ce a fost într-o vacanță în Magaluf, Spania, unde și-a tatuat o cămilă pe degetul mare de la picior.

Lisa a povestit că atunci când i-a mărturisit fiului ei ce intenționează să facă aceata a izbucnit în lacrimi crezând că și el va trebui să își schimbe numele.

Decizia ciudată i-a fost inspirată de tatuajul pe care și l-a făzut în vancanța în regiunea menționată mai sus, celebră pentru petrecerile exagerate în care se consumă foarte mult alcool și poate chiar și droguri.

În prezent, Liza și-a schimbat numele plătind o taxă de 40 de lire iar toate documentele și facturile sunt pe noul nume care stârnește amuzamentul sau, din contră, repulsia celor care află cum o cheamă.

„E atât amuzant. Nu am regretat niciodată și încă iubesc asta. Voiam să îmi schimb întregul nume în Iva Cameltoe – deci prenumele meu ar fi fost Iva – dar prietenii m-au convins să-mi schimb doar numele. Încă nu mi-am schimbat și pașaportul. Dar abia aștept să se întâmple asta”, a declarat Lisa.

Foto: Mirror

Se pare că în timpul vacanței, într-o noapte „de băută”, Lisa întreba pe toată lumea dacă vrea să îi vadă „cameltoe-ul”, tatuajul de pe degetul mare de la picior. A doua zi, cei care știau ce făcuse cu o noapte în urmă, au început să o strige „Cameltoe”.

Femeia a declarat că după ce s-a documentat a constant că nu mai există nimeni în lume care să aibă acest nume, potrivit Mirror.

Foto main: Facebook / Lisa Bell