Roxana ex-Trident susține că a fost bătută de o prezentatoare tv

Publicat: 22 06. 2013, 11:47
Actualizat: 29 07. 2014, 21:20

Roxana Sârbu, fostă componentă a trupei Trident, a susținut într-o emisiune tv că a fost agresată într-un parc de fosta prezentatoare tv Oana Frigescu, de sora acesteia și de cumnatul ei. Roxana a arătat zgârieturi pe brațe în emisiunea respectivă.

„Ne cunoaștem din parc pentru că frecventăm același parc, aceeași zonă, de când fetița mea era mai mică. Acum doi ani am dat o petrecere la care am invitat toți copiii pe care îi știam din parc. Nu știam cine sunt părinții, pentru că ei veneau cu bonele. Eu și Oana nu am fost niciodata prietene, ci doar cunoștințe, mămici în parc. Povestea este mult mai complexă. Fetițele se cunosc, chiar dacă nu merg la aceeași grădiniță. Petrec timp împreună când fetița ei este la tatăl ei”, a declarat Roxana.

„Am încercat să vorbesc civilizat, dar nu am apucat. Am fost atacată de ea, sora ei și cumnatul ei. Eu am fost șocată, nu îmi venea să cred ce se întâmplă. Au văzut și alții ce s-a întâmplat. Nu le venea să creadă că niște persoane care par civilizate, serioase. Să își spună și ea varianta ei, lucrurile nu vor rămâne așa. Nu se poate ca în anul 2013, în mijlocul parcului, de față cu atâția copii să se întâmple așa ceva! Chiar dacă i-aș fi zis ceva, nu poți reacționa astfel”, a mai spus fosta componenta a trupei Trident.

Roxana susține că a mers la IML pentru certificat medico-legal. Pe de altă parte, ziarele de scandal scriu că Oana Frigescu ar fi depus plângere la Poliție pentru că Roxana i-ar fi luat copilul în brațe și i l-ar fi zgâlțâit.

Roxana Sârbu are o relație cu fostul soț al Oanei Frigescu, prezentatorul tv Andrei Bădiu.