Scene răstignirii, refăcută în centrul Londrei. GALERIE FOTO

Publicat: 31 03. 2013, 10:03
Actualizat: 22 10. 2014, 00:39

Mii de londonezi au înfruntat frigul și s-au strâns vineri în centrul Londrei, în Trafalgar Square, să retrăiască scena răstignirii lui Iisus.

O trupă de actori a reușit să țină cu sufletul la gură deopotrivă pe turiști și pe localnici când au pus în scenă răstignirea lui Iisus Hristos, scrie The Independent.

În rolul principal a fost actorul James Burke-Dunsmor, care timp de 50 de minute a „jucat” calvarul prin care a trecut Iisus atunci când a fost crucificat.

Însă, nu toți spectatorii au reușit să stea până la finalul piesei din cauza dramatismului scenelor.

„E minunat că se joacă așa ceva. Dar Hristos a murit la Ierusalim. Erau cu cel puțin 20 de grade mai mult. Mă duc să-mi cumpăr o cafea și mă voi întoarce la final”, a spus Jesus Ramirez, 46 de ani, un turist din Sevillia.

Mulți dintre turiștii veniți să viziteze Galeria Națională au rămas în piață să vadă piesa cu Iisus.

Sondajele arată că numai 5% dintre britanicii creștini vor merge anul acesta la Înviere.

Foto: The Sun// Crucificarea lui Iisus a avut loc în Trafalgar Square

 

FOTO: The Independent// Actorul James Burke-Dunsmor în rolul lui Iisus

Foto: The Sun// Iisus a fost judecat de soldații romani

 

Foto: The Sun// Iisus a fost crucificat în Trafalgar Square