Și-a luat brevet de pilot, la 17 ani, după ce a exersat pe un simulator construit în propriul dormitor

Publicat: 13 05. 2012, 11:21
Actualizat: 13 05. 2012, 20:33

Nu are încă drept de vot, dar poate ateriza în condiții de siguranță chiar și atunci când afară este furtună. Tom Hall, un licean, în vârstă de 17 ani, din Scoția, este cel mai tânăr pilot calificat.

Tânărul a devenit pilot, după ce a exersat pe un simulator de zbor pe care și l-a construit în dormitor și în care a investit aproape 7. 000 de euro. Simulatorul de zbor din dormitor imită cu exactitate cabina unui avion. „De obicei, obișnuiesc să petrec trei ore pe săptămână în simulator, dar atunci când a trebuit să mă pregătesc pentru testele de pilotaj petreceam în jur de cinci ore în cabina din dormitor”, a spus adolescentul.

Acesta și-a obținut certificatul de pilot calificat după ce a obsolvit cursurile unei școli private de aviație, devenind astfel cel mai tânăr pilot din Scoția, informează Daily Mail.

„Simulatorul este foarte realist, imită în detaliu camera de control a unui avion. Prietenii mă șicanează mereu și îmi spun să termin cu pilotajul, dar eu consider că este mult mai interesant decât să mă joc pe Xbox”, a susținut Tom Hall.

Întrebat despre cum și-a descoperit această pasiune pentru aviație, elevul a povestit că totul a început în copilărie când, la zece ani, de ziua lui, a primit cadou de la părinți o lecție de zbor. „Aveam zece ani când mi-au făcut acest cadou. Mi-a plăcut tot ce am făcut la acel curs și după ce am terminat am decis că vreau să devin pilot”, a povestit adolescentul.

Abia atunci când a împlinit 14 ani s-a putut înscrie la o școală de pilotaj. „Aveam un curs de pilotaj în fiecare lună”, a spus tânărul. Pentru a putea exersa ori de câte ori avea dispoziția, puștiului i-a venit ideea să își creeze un simulator de zbor în propria cameră. „Așa puteam exersa ori de câte ori îmi doream”, a precizat Tom Hall.

A pilotat pentru prima dată la 16 ani, sub stricta supraveghere a unui instructor calificat.

„Întotdeauna am visat să zbor, dar mai ales să zbor singur. Acest vis mi s-a îndeplinit în luna decembrie a anului trecut, când am zburat singur, fără instructor. A fost o experiență foarte interesantă. Acum pot pilota singur, dar și cu pasageri la bord”, povestește adolescentul.