Strategie de marketing: surpriza din băuturile oferite la clasa I de Virgin Atlantic

Publicat: 03 05. 2012, 14:58
Actualizat: 03 05. 2012, 14:58

Cei care călătoresc cu avioanele Virgin Atlantic la clasa I au ocazia să se „răcorească” cu ajutorul fondatorului companiei, Richard Branson. Daily Mail scrie că magnatul a cerut să i se sculpteze chipul în cuburile de gheață pe care călătorii și le pun în băuturile de la bord.

Capul pletos, barba deasă și zâmbetul larg al lui Richard Branson vor pluti de acum înainte în paharele pasagerilor de la clasa I, în ideea că „persoana” acestuia îi va însoți pe călătorii aflați la 10.000 de metri altitudine.

Cu ajutorul cuburilor de gheață, pasagerii vor putea trăi experiența de a „bea un pahar” cu celebrul antreprenor.

O echipă compusă din patru designeri pricepuți s-a ocupat de proiectarea minuțioasă a cuburilor de gheață, cu ajutorul unor tehnici fotografice și tehnologie de scanare prin laser.

„Richard ar fi încântat să poată sta alături de pasageri și să bea un pahar cu fiecare dintre ei, însă programul său face ca acest lucru să fie imposibil. Acum el își poate întâmpina pasagerii de la clasa I în persoană”, a explicat Steve Ridgway, directorul executiv al Virgin Atlantic.

De asemenea, cei care nu îl agreează atât de mult pe miliardarul de 61 de ani, se pot bucura să-I vadă chipul topindu-se, subliniază sursa citată.