Un bărbat dintr-o comună prahoveană și-a construit o casă în stâncă. La câte „camere” a ajuns

Publicat: 22 04. 2018, 10:28

Comuna Tătaru este situată în zona dealurilor subcarpatice din sud-estul județului Prahova, între Valea Buzăului și Valea Cricovului Sărat, la o distanță de 48 de kilometri de orașul Ploiești, reședința județului Prahova. Este o zonă pitorească, iar peisajele parcă sunt desprinse din basme. Aici, își duce traiul și Vasile Șerban, un bărbat de 63 de ani, care cât e ziua de lungă muncește.

Și tocmai pentru că nu se dă la o parte când vine vorba de treabă, din mâinile sale pot ieși lucruri inedite.

Departe de lumea dezlănțuită, nea Vasile, cum i se spune prin sat, a făcut o locuință în stâncă. A săpat greu, mai ales că piatra era tare și era mult praf. Omul a vrut doar să aibă un adăpost pentru zilele caniculare când venea la livadă.

„Am grădină, am teren acolo. Am cutățat mărăcinii, că erau mărăcini peste tot. Am pus o livadă de nuci. Am un lac făcut jos acolo. Și pe urmă, dacă e muntele, stânca aia, am zis să fac și eu un adăpost de umbră, de răcoare acolo”, a declarat Șerban Vasile.

La rândul său, soția lui Vasile, Florentina Șerban, își amintește că bărbatului nu i-a fost ușor. Săpa în stâncă doar iarna, când nu era cald, cu târnăcoape făcute de el, care la două săptămâni se toceau.

„La început a zis că face un adăpost să se adăpostească, și de ploaie. Și între timp a luat forme. Din ce săpa, din aia îi plăcea și lui. Se săpa foarte greu. S-a mărit din ce în ce mai mult. Iarăși construia altul. Nu a vrut să renunțe niciodată. Tot timpul a vrut așa, să mai facă, să mai facă. Mi-a plăcut. Poate și o pasiune”, a spus Florentina Șerban.

Așa se face că acum chilia are șapte cămăruțe unde Vasile a adus o masă și scaune, o saltea pe care să poată dormi, dar a amenajat și un altar unde are cinci icoane. În zonă, bărbatul a amenajat și un lac.

„Lacul tot el singur l-a săpat, bucată cu bucată. Acolo era iarbă. Nimeni nu s-ar fi înhămat”, a afirmat soția lui.

Primarul comunei Tătaru, Iuliana Mareș, spune că această chilie se află în punctul cunoscut drept Scăianu, pe dealul Malul Alb.

„În pantă are acest deal. Mai săpa, mai se supăra. Inițial așa a zis, să aibă un adăpost. Și a ajuns la șapte camere. Două ierni a lucrat. Prima oară a făcut acea cavitate de la intrare, apoi a mărit. Cel mai mult m-a impresionat că a făcut și un lac pe terenul său”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Iuliana Mareș.

Edilul spune că această chilie ar putea deveni punct turistic, mai ales că în zonă este și un alt astfel de adăpost făcut de călugări, în secolul al XVI-lea.