VOCEA ROMÂNIEI. Cine sunt concurenții lui Horia Brenciu care merg în etapa confruntărilor

Publicat: 05/11/2012, 19:35
Actualizat: 18/05/2015, 20:52

Începând cu această săptămână, la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2 începe etapa CONFRUNTĂRILOR.

După ce și-au format echipe de câte 14 concurenți, fiecare antrenor va stabili duete între membrii echipei sale, în urma cărora unul dintre ei va fi eliminat.

Mai jos puteți vedea cine sunt concurenții care fac parte din echipa lui Horia Brenciu.

Maria Alexievici, din Alba Iulia, este concurenta care a reușit să stârnească hohote de râs atunci când a spus că o să îl aleagă pe „nenea Brenciu”. „Fiind la liceul de muzică am cântat de la o vârstă fragedă, însă ca și solist vocal am început doar la vârsta de 19 ani. Dragostea pentru muzică mi-a fost insuflată de către sora mea”, a declarată concurenta pentru ProTv.

Aceasta a mai povestit că nu a urmat cursuri de specialitate, deși și-ar fi dori foarte mult. „Admiterea la Conservatorul de muzică din Cluj a fost pentru mine un moment crucial și acolo am descoperit cu adevărat dragostea pentru pian. Pentru mine muzica este un mod de a trăi. Fără muzică toată viata mea ar fi tristă și gri. Doresc să învăț cât mai multe, să mă dezvolt, atât din punct de vedere pianistic cât și vocal”, mai spune tânăra.

Maria Cojocaru, o tânăra din Sibiu, a întors toate cele patru scaune la doar câteva momente după ce a început să cânte. Pentru a o convinge, Horia Brenciu a mers până-n pânzele albe. Pentru că Maria a ales să cânte desculță, Horia nu a ezitat să rămână și el în picioarele goale pe scenă, plimbându-se dintr-o parte în alta și enumerând motivele pentru care ar trebui să fie ales.

Izabela Simion, o tânără de 21 de ani din Târgoviște, a fost cea care l-a determinat pe Horia Brenciu să se întoarcă în prima ediție a show-ului VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. „Je t”aime” i-a spus aceasta la sfârșitul melodiei, iar momentul s-a încheiat cu un dans între cei doi.

Mihai Grigoraș și-a încercat pentru a doua oară norocul la VOCEA ROMÂNIEI, iar de data asta a reușit să întoarcă scaunul lui Horia Brenciu. „Talentul cred că îl moștenesc de la mama mea care în prezent este cadru didactic. În tinerețea ei a fost și profesor de vioara, chitară și mandolin”, a mărturisit Mihai.

Manta Laurian, un băiat de numai 16 ani, a fost una dintre revelațiile audițiilor pe nevăzute de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. Adolescentul a reușit să întoarcă toate cele patru scaune și să îi uimească pe antrenori cu calitățile sale vocale.

„Îmi aduci aminte de mine la 16 ani, când mergeam la Mamaia” i-a spus Loredana. „De asta e frumoasă emisiunea asta. Pentru că avem parte de surprize de genul asta. Eu când am auzit vocea ta, credeam că e a unui băiat de 25 de ani cel puțin”, a mai adăugat și Smiley. Cel mai convingător a fost însă Horia Brenciu, cel care a reușit să îl ia la el în echipă.

Camelia Sterea este studentă în Scoția, la o universitate din Glasgow. A venit la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, cu gândul de a-și crea o carieră în industria muzicală. „Muzica a fost dintotdeuna cea mai mare pasiune a mea. Cânt de când mă știu și întotdeauna am încercat să ajung la inima oamenilor cu vocea mea. Cu toate că o buna perioadă am lăsat muzica pe un loc secund, încercând să urmez o facultate pentru a avea un job decent, ironia sorții a făcut ca tot din muzică să câștig bani”, a povestit concurenta pentru ProTv.

Cristea Ioana Bianca face parte din echipa lui Horia Brenciu. Emoțiile au fost atât de mari pentru ea încât după ce a coborât de pe scenă nu se putea opri din plâns. „Am început să cânt de la 3 ani. Părinții mei au fost cei care au descoperit că am voce, aceasta moștenind-o de la tatăl meu. Ambii părinți sunt iubitori de muzică și mi-au insuflat și mie această dragoste”, a declarat Bianca.

Nicolae Cristian Robert a intrat în echipa lui Horia Brenciu în primele 10 secunde de când a început să cânte. Atât i-a luat antrenorului să apese butonul. Deși aflat la primul concurs de acest gen din viața lui, Cristian s-a descurcat foarte bine, asigurându-și din prima un loc în etapa următoare, cea a CONFRUNTĂRILOR.

Julie Mayaya, moldoveanca cu rădăcini în Congo a fost una dintre revelațiile EPISODULUI 4 ale emisiunii VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. Scaunele celor patru antrenori s-au întors imediat, iar lupta a început. Pentru a fi cât mai convingător, Horia Brenciu a ținut să o îmbrățișeze pe Julie, însă nici ceilalți antrenori nu s-au lăsat mai prejos. Decizia concurentei a fost însă clară, iar Horia Brenciu a fost antrenorul ales de tânără pentru a merge mai departe în competiția VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2.

Diana Moșneagu în vârstă de numai 15 ani a reușit să ocupe un loc în echipa lui Horia Brenciu. Deși inițial i-a fost teamă să se înscrie în concurs, Diana merge mai departe în etapa CONFRUNTĂRILOR.

Marius Bălan, concurentul care a reușit să îl convingă pe Horia Brenciu că are tot ce îi trebuie pentru a face parte din echipa lui. „Motivația principală pentru care am vrut sa vin la VOCEA ROMÂNIEI este dorința de afirmare în cadru profesionist. Îmi doresc să învăț cât mai multe din experiența asta pe care o găsesc foarte importantă la momentul acesta”, a spus Marius.

Dalma Kovács avea la grădiniță cea mai puternică voce din grupul ei, iar în școala primară dădea tonul melodiilor în orele de muzică. Mama a fost cea care i-a trimis, pe Dalma și pe fratele ei, la Școala Populară de Arte, secția canto. Având spectacole în cadrul școlii, a fost cooptată să facă parte din trupa Vertigo ca solistă. Au urmat doi ani de jazz intens, cu concerte multe și ore de studiu vocal.

Dalma Kovacs a urcat pe scena de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, cântând melodia „A night like this”. Loredana a fost primul antrenor care a întors scaunul, urmată la scurt timp de Smiley. Horia Brenciu nu a stat nici el prea mult timp pe gânduri înainte să apase butonul. Marius Moga s-a întors și el cu doar câteva minute înainte de finalul melodiei. Concurenta a ales să meargă mai departe în show alături de Horia Brenciu.

Vlad-Mihail Simon este solist vocal și trompetist în trupa „The Renegades”. A început să cânte la 8 ani ca soprană în corul bisericii din Ineu. La 12 ani a compus prima piesă cu ajutorul tatălui său, iar la 14 ani a intrat la Liceul Militar de Muzică din București. Muzica înseamnă totul pentru el, aceasta dă sens vieții lui.

Acesta a urcat pe scenă cântând melodia „Faith”. Horia Brenciu s-a întors încă de la primele note pe care tânărul le-a scos. Brenciu nu a fost singurul jurat care l-a vrut în echipa sa. Marius Moga a apăsat și el butonul aproape de finalul meldoiei. Horia Brenciu a fost juratul de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, ales de tânăr.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
„Îl iubim pe acest preot și luptăm pentru el” Sute de enoriași protestează în fața...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cu ce se ocupă Dorin Mateiu, presupusul iubit al Simonei Halep. Afacertistul, inlcus în top...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Eurovision 2025! Cezar Ouatu pariază pentru vocea lui Florin Salam: "Cu o piesă potrivită, ar...
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi...
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate...
×