Arafat: Spitalele private din câteva județe primesc între 6 și 17 % din banii pentru cele publice

Arafat: Spitalele private din câteva județe primesc între 6 și 17 % din banii pentru cele publice
Publicat: 16/01/2013, 13:58
Actualizat: 01/06/2015, 15:30

Spitalele private din cele câteva județe în care funcționează primesc între 6 și 17 % din sumele alocate prin fondul asigurărilor sociale de sănătate unităților sanitare puiblice, acestea din urmă tratând cele mai complexe cazuri, a declarat, agenției MEDIAFAX, secretarul de stat Raed Arafat.

„Cele mai complexe cazuri medicale sunt tratate în spitalele publice. Din finanțarea alocată prin fondul asigurărilor sociale de sănătatre spitalelor dintr-un județ, între 6 și 17 la sută merg către spitalele private. Aceste unități ar trebui finanțate prin asigurări private sau complementare și nu din fondul asigurărilor sociale de sănătate”, a explicat, duminică, secretarul de stat Raed Arafat.

El a mai spus că din datele centralizate la Ministerul Sănătății reiese că în ultimii ani unele spitale private au primit pe caz ponderat, mai mulți bani decât cele publice din același județ.

„Banii, care nu vor mai fi dați spitalelor private, vor fi folosiți pentru creșterea finanțării celor 53 de spitale strategice care asigură peste 70 la sută din cele mai grave cazuri medicale din România. Astfel, din sumele respective va crește tariful pe caz ponderat de la 1.440 de lei, la 1.650 de lei, respectiv 1.800 de lei. În plus, vor fi create fondurile pentru programe de anestezie, terapie intensivă, pentru programele de infarct miocardic și accident vascular cerebral ischemic, dar și pentru programul de traumă. Altfel spus, niciun medic implicat în aceste programe nu va mai avea voie să ceară bolavului să-și cumpere din banii lui materiale, medicamente sau altceva”, a adăugat secretarul de stat.

Totodată, potrivit lui Raed Arafat, ministrul Sănătății a hotărât ca prin noul contract cadru să majoreze la doi lei valoarea punctului pentru medicii de familie și cei din ambulator.

„Vrem să încurajm rezolvarea cazurilor medicale, care nu necesită internare în ambulatoriu. Valoarea punctului în ambulatoriul de specialitate va crește de la 1,2 lei la 2 lei, aproape dublu, fapt care va permite medicilor să asigure consultații de calitate în acest sistem, iar în spitale să ajungă adevăratele cazuri grave”, a adăugat secretarul de stat.

Aceeași analiză a MS mai arată că majoritatea medicilor din spitalele private au loc de bază de muncă spitalele publice. Astfel că, medicii iau pacienții din spitalul public, îl internează în privat, dar dacă starea pacientului se agravează, în readuc în spitalul public pentru tratamentele scumpe, deși și-a încasat onorariul la patricular, a mai spus secretarul de stat.

„Vorbim despre măsuri reale care reglementează cheluirea banilor din fondurile publice de asigurări sociale de sănătate pe spitalele private. Pentru spitalele private, banii trebuie să vină din asigurări private. Mai mult, persoanele care au abonamente la clincile private, fie prin angajatori, fie direct, nu vor fi afectate. Toate aceste măsuri asigură accesul echitabil la îngijiri medicale mai ales al cetățenilor cu probleme grave de sănătate, cazurile complexe, care din lipsa fondurilor, de multe ori erau în situații dificile”, a adăugat Arafat.

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, la Târgu Mureș, că în noul contract-cadru, care va intra în vigoare de la 1 martie, se va stipula că banii publici vor susține numai spitalele publice din România, fiind sistată finanțarea din fondurile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru unitățile spitalicești private.

În contractul-cadru pe 2013 care va intra, sper, în vigoare la 1 martie, vom sista finanțarea din fondurile Casei pentru unitățile spitalicești private. Astfel încât toți banii publici – vorbim de fondul unic național de asigurări sociale de sănătate – să meargă către spitalele publice. Aproximativ zece la sută există finanțare pentru sectorul privat, în felul acesta, cu zece la sută va crește fondul alocat spitalelor (publice) pentru perioada următoare. Ceea ce, împreună cu cei 200 de milioane de lei pentru anestezie și terapie intensivă, sper că va asigura o finanțare superioară a spitalelor și va micșora din nemulțumirile cetățenilor. Raed Arafat a spus-o de mai multe ori, întăresc și eu astăzi și vom urmări această idee: dacă într-o secție de anestezie și terapie intensivă, după ce intră acest program în funcțiune, cineva din conducerea secției sau conducerea unui spital va cere unui pacient să vină de acasă cu medicamente sau materiale sanitare, acel cineva va pleca pe loc. Pentru că banul public trebuie să se ducă pentru cetățean și noi facem aceste eforturi și ne-am străduit să obținem acești bani și vedeți, cu modificările pe care le facem în finanțare, tocmai să încercăm să rezolvăm o problemă”, a spus Nicolăescu.

El a afirmat că se va strădui, împreună cu Raed Arafat, să analizeze și să prioritizeze fiecare problemă din sistem și „ușor-ușor” să găsească „soluție fiecăreia”, fiind clar că nu pot fi rezolvate toate odată, întrucât nu există banii necesari.

Nicolăescu a spus că cine își dezvoltă o afacere privată „nu și-o face pe banul public”, iar managerii de spitale private trebuie să își gândească investiția bazându-se pe forțele proprii, nu pe „ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obțină prin trafic de influență”.

„Eu sunt liberal și ar fi trebuit să fiu primul care să spun că da, să le dăm, să facem, să… Nu. Sunt liberal, rămân în continuare liberal, dar consider că banul public, în acest moment, este atât de puțin, încât el trebuie foarte bine cumpănit, foarte bine chibzuit. Cineva care își dezvoltă o afacere privată nu și-o face pe banul public. Când își gândește business plan-ul respectiv, ca să-și facă investiția, se gândește ce venituri are din ceea ce poate el, nu din ceea ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obțină prin trafic de influență – sau poate printr-o competiție foarte serioasă și foarte deschisă, ceea ce mă îndoiesc. Deci, în acest moment, decizia noastră este clară: sectorul public trăiește din banul public; sectorul privat trăiește din banul privat”, a spus Nicolăescu.

El a arătat că „cine va vorbi” din sistemul privat împotriva acestei măsuri „nu va ști ce vorbește”.

Întrebat dacă nu crede că va continua căpușarea sistemului public, prin medici care lucrează în sistem privat și de fapt își duc bolnavii pentru tratamente în spitalele publice, el a spus că intenționează exact reducerea acestui fenomen, prin „soluții și metodologii”.

„Nu exclud că o asemenea posibilitate poate să existe, dar noi vom încerca să găsim soluții, metodologii, ca să micșorăm acest fenomen, care există. Prin toate sistemele informatice pe care vrem în continuare să le facem reale, în sensul să funcționeze, pentru că ele sunt așa, împrăștiate, nu sunt legate, nu sunt conectate, nu sunt corelate, nu sunt coerente. Vom încerca să facem acest lucru și atunci sigur că datele se vor vedea cu ochiul liber și cei care greșesc vor plăti”, a spus el.

În aceeași conferință de presă, Nicolăescu a precizat că nu există servicii medicale care să nu fie oferite de spitalele publice din România. El a adăugat că nu știe încă dacă le va permite în continuare medicilor să lucreze simultan și în sistem public, și în sistem privat.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată,...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări....
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Ies la lumină noi detalii în cazul morții lui Diego Maradona. Ce s-a descoperit după...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Cât de grav este Florin Piersic. Medicii au spus adevărul
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
"Nu a murit nimeni, a murit artistul Alex Mica în sufletele voastre". Cântărețul care a...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
A început deszăpezirea pe Transfăgărășan! Când ar putea fi permisă circulația?