Cum învață elevii de la un liceu tehnologic din Timișoara să devină electricieni. Cât de mult îi va ajuta BAC-ul profesional

Cum învață elevii de la un liceu tehnologic din Timișoara să devină electricieni. Cât de mult îi va ajuta BAC-ul profesional
Publicat: 22/09/2012, 17:50
Actualizat: 22/10/2014, 22:33

Elevii de la un liceu tehnologic din Timișoara vor participa anul acesta la un program pilot, care îi va face electricieni cu acte în regulă. Proiectul este denumit „Școala profesională”, iar în cadrul lui, profesorii, inginerii și specialiștii de la o multinațională îi vor pregăti pe primii 21 de elevi pentru piața muncii.

Directoarea Colegiului Tehnic Regele Ferdinand I din Timișoara ne-a explicat că proiectul este realizat în parteneriat cu compania Continental, care plătește un expert german pentru a-i învăța pe profesori să adapteze programa școlară la cerințele de pe piața muncii.

„Începem cu elevii de clasa a X-a, care, timp de doi ani, vor face stagii de practică la departamentele firmei. Părinții elevilor care au fost selectați de companie în urma interviulor au semnat un contract prin care își dau acordul ca absolvenții să fie angajați”, a spus pentru gândul Patricia Pisano. Contractul prevede obligația elevului de a urma stagiile de practică, dar și obligația companiei de a le oferi elevilor condițiile de studiu.

Grupați câte cinci, cursanții vor merge la diverse departamente ale companiei, unde vor învăța alături de profesioniști. Ei vor fi recompensați, după caz, fie cu burse de merit, fie cu burse sociale.

În al doilea an de studiu, patru din cinci zile vor fi de practică

Proiectul „Școala profesională” prevede ca, în primul an de studiu, 40% din ore să fie de teorie, din materii de cultură generală și din profilul tehnic, predate de profesorii-ingineri de la clasă. Restul de 60% din ore va fi petrecut în cadrul companiei. În al doilea an de studiu, cursurile terotice se vor diminua la 25% din programa școlară, iar stagiul de practică va acoperi 75% din progamul școlară.

„Timpul acordat pentru practică va crește în clasa a XI-a, care este și ultimul an de practică. În acest ultim an, elevii vor petrece patru din cinci zile la companie”, arată Patricia Pisano.

Întrebată despre bacalaureatul profesional, profesoara a spus că nu știe dacă elevii vor alege acest tip de examen.

„Să vedem ce presupune acest tip de bacalaureat profesional și cât de mult vine în întâmpinarea elevilor de la noi. Mai potrivit ar fi fost un bacalaureat diferențiat. BAC-ul din prezent este unul pur teoretic și nu vine în folosul elevului de la licee”, a spus directoarea din Timișoara.

Ea consideră că ideea unui proiect și a unei probe practice, prevăzute de noul tip de examen, este una bună pentru liceele de tip tehnologic. „Elevii de la noi pot alege proiectul și proba practică din ceea ce au învățat la clasă, dar și în practică. Dar educația antreprenorială nu știu cât îi ajută pe elevii de la noi”, a precizat Pisano.

Reprezentanții companiei în care elevii vor face practică susțin că tinerii vor fi atent monitorizați.

„Practica va fi vitală. Elevii vor fi monitorizați și trebuie să-i supraveghem. Și să ne asigurăm ca trec examenele cu brio, pentru că noi le dăm și niște burse”, a declarat Elena Tanasă, coordonator de relații publice la Continental Auto Motive România.

Ea a precizat că programa școlară va fi adaptată la nevoile companiei, dar că acest lucru nu va lăsa la o parte cultura general a elevilor.

Peste 12.000 de elevi au ales școlile profesionale

Școala profesională de la Timișoara este una dintre cele 473 care s-au înscris în programul „Alegeți drumul!”, aprobat prin ordin de ministru de fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu. În total, s-au înscris 12.471 de elevi car evor face practică în peste 1.500 de firme.

Ordinul ministerial prevede că procesul educațional va dura 2 ani, clasa a X-a ;i clasa XI-a: în primul an, elevii vor face 40% teorie (525 de ore) și 60% practica (740 de ore).

În anul al doilea de învățământ profesional, va fi 25% teorie (315 ore), 75% practica (885 de ore), iar practica obligatorie la anagajator va fi de 5 saptamani. Elevul va avea tutore de practica de la angajator.

La finalizarea studiilor, elevul va primi un certificat de calificare nivel III in cadrul european al calificarilor. Va fi un certificat de calificare de profesionist adevarat in meseria pe care o va face si un certificat care va fi recunoscut la nivel European.

Toate detaliile despre școlile profesionale se găsesc la alegetidrumul.edu.ro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Meghan, minciună persistentă. Dar specialiștii au dat-o de gol
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×