DESCOPERIRE UIMITOARE într-un tomberon dintr-o piață din Pitești. „Provin, se pare, din primul război mondial”

DESCOPERIRE UIMITOARE într-un tomberon dintr-o piață din Pitești. Provin, se pare, din primul război mondial
Publicat: 18/12/2012, 10:26
Actualizat: 27/03/2019, 18:19

Două pistoale din primul război mondial au fost găsite, luni seară, într-un tomberon dintr-o piață din municipiul Pitești, de un om al străzii care căuta mâncare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Argeș, tânărul a luat armele, care erau puse într-o sacoșă, și le-a dus la Poliția Locală din Pitești.

„Este un bărbat care căuta pet-uri și resturi alimentare într-un tomberon amplasat în zona pieței Ceair din Pitești, iar la un moment dat a dat peste o sacoșă pe care a scos-o de sub resturile aruncate și a așezat-o pe trotuar, a desfăcut-o și a constatat că în pungă erau două pistoale. Ulterior, a dus sacoșa la sediul Poliției Locale Pitești, iar polițiștii au sesizat compartimentul Arme și Muniții din cadrul Poliției Județene. Noi am ridicat pistoalele în vederea expertizării, armele sunt acoperite cu un strat gros de rugină, sunt vizibil afectate de trecerea timpului, s-au început imediat verificări. Armele provin, se pare, din din primul război mondial”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș, comisar șef Dănuț Dinu.

Polițiștii încearcă să îl găsească pe proprietarul pistoalelor, care ar putea fi amendat pentru ca nu a predat armele și le-a aruncat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×