PRO și CONTRA majorării taxei auto, la dezbaterea pe timbrul de mediu. Jerome Olive, director general Renault: România va ajunge coșul de gunoi al Europei

PRO și CONTRA majorării taxei auto, la dezbaterea pe timbrul de mediu. Jerome Olive, director general Renault: România va ajunge coșul de gunoi al Europei
Publicat: 25/01/2013, 18:19
Actualizat: 26/02/2013, 13:36

Dezbaterea publică privind proiectul timbrului de mediu a adus păreri pro și contra majorării taxei pentru mașinile Euro 3 și Euro 4, argumentele vizând descurajarea importurilor masive de mașini second-hand și riscul de a nu mai putea vinde autoturisme autohtone din 2005-2007.

Ministerul Mediului a organizat vineri, la sediul instituției, o dezbatere publică privind proiectul de ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Directorul general al Dacia Renault, Jerome Olive, a cerut, în cadrul dezbaterii, dublarea valorii timbrelor de mediu prevăzute în ordonanță pentru autovehiculele Euro 3 și Euro 4.

„Cererea noastră este de a multiplica cu doi valoarea care este propusă acum în lege pentru mașinile cu Euro 3 și Euro 4. Proiectul nu respectă aceste principii Euro 3 și Euro 4. Aceste vehicule sunt foarte poluante nu numai din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, ci și pentru celelalte noxe” a declarat, vineri, Jerome Olive la dezbaterea publică organizată de Ministerul Mediului.

Potrivit directorului general al Dacia Renault, cererea are în vedere și descurajarea importurilor masive de mașini second-hand din alte țări ale Europei, care, pe lângă faptul că poluează mediul, au impact negativ asupra industriei autohtone auto, precizând că, în acest fel, România nu va ajunge „coșul de gunoi al Europei”, prin importul tuturor autovehiculelor second-hand din Europa.

La aceeași dezbatere, președintele Automobil Club Român (ACR), Constantin Niculescu, a precizat că, deși organizația pe care o reprezintă nu este împotriva măsurilor de reducere a poluării, noul proiect de lege duce consumatorul la încă trei ghișee, respectiv la Finanțe, Înmatriculări și RAR, lucru care, în final, va favoriza creșterea corupției, pentru că „cetățeanul nu va pierde vremea la alte trei ghișee și va prefera să plătească pentru a scăpa mai repede”.

Niculescu a reclamat și faptul că autovehiculele hibride și electrice nu sunt trecute „în clar” în actuala propunere legislativă, problemă care, în opinia lui, trebuie rezolvată.

„Vreau ca statul român să ajute mediul de afaceri, dar aș vrea ca acest proiect de lege să impună taxe și mediului de afaceri, astfel încât consumatorii să nu fie singurii impozitați”, a mai spus președintele ACR.

Reprezentanții societății civile au cerut, pe de o parte, creșterea taxelor prevăzute prin actualul proiect de act normativ pentru mașinile cu Euro 0, Euro 1 și Euro 2, față de cuantumul celor din 2012, în caz contrar, piața auto din România urmând să devină, în opinia lor, o piață de mașini poluante, second-hand aduse de români din celelalte state UE, iar pe de altă parte, scăderea taxelor prevăzute pentru autovehiculele cu Euro 3 și Euro 4. Aceștia au arătat că dacă taxele pentru autovehiculele cu Euro 3 și Euro 4 rămân la cuantumul prevăzut de actualul proiect legislativ, mașinile autohtone din perioada 2005- 2007 nu vor mai putea fi vândute, deoarece taxa este prea mare și, adăugată sumei pe care o cere cel care vrea să vândă mașina, duce la un preț foarte mare, împiedicând astfel, vânzarea.

Ministrul Rovana Plumb a explicat că actuala propunere legislativă urmărește, în principal, două principii, respectiv reducerea emisiilor poluante și înnoirea parcului auto. Rovana Plumb a precizat că plata pentru timbrul de mediu va fi efectuată o singură dată pe toată durata de funcționare a mașinii, indiferent de câte ori aceasta va fi vândută ulterior.

„Timbrul de mediu se aplică o singură dată, nu plătesc toți aceia care au plătit taxa auto sub diverse forme. Posesorii de autoturisme înmatriculate înainte de 2007 vor plăti această taxă numai în situația în care va exista o tranzacție comercială”, a explicat ministrul Mediului, care a precizat că ordonanța privind timbrul de mediu ar urma să intre în vigoare în maximum o lună de zile.

Guvernul a definitivat forma noii taxe auto, aplicată sub forma timbrului de mediu, cu o formulă de calcul diferită, care conduce la o creștere în medie de circa 10% a sumei de plată pentru mașinile Euro 4 și Euro 3 și o scădere cuprinsă între 60% și 90% pentru mașinile Euro 2, Euro 1 și non-euro.

Conform noii formule de calcul, suma de plată va scădea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 și cu 90% pentru non-euro.

Cuantumul taxei pentru mașinile non-euro, Euro 1 și Euro 2, cu tehnologii mai învechite, va fi totuși mai mic decât cel actual, mergându-se pe ideea că aceste mașini au o durată scurtă de funcționare și, deci, vor polua pentru un interval mai mic.

Taxa va rămâne la aceleași cote pentru mașini Euro 5, în timp ce pentru Euro 6, mașini hibride și electrice, nu va fi plătit nimic.

Propunerea a fost prezentată Guvernului de către ministrul Mediului, Rovana Plumb, în ședința din 16 ianuarie a Guvernului.

În 11 ianuarie, Confederația Națională Rutieră (CNR) a solicitat Ministerului Mediului, printr-o adresă oficială, organizarea unei dezbateri privind introducerea timbrului de mediu, la care să participe specialiști ai ministerului și ai confederației, menționând că acest lucru nu s-a întâmplat în ultimii patru ani.

Organizația mai atragea atenția că pentru autovehiculele comerciale nu a existat nici o formulă de încurajare a reînnoirii parcului coroborat Programului Rabla.

CNR considera totodată că, pentru ca timbrul de mediu să poată fi aplicat autovehiculelor comerciale, Guvernul trebuie, înainte de toate, să aplice returnarea accizei din carburanți conform modelului european practicat în Belgia, Franța, Spania, Italia, Slovenia și Ungaria.

Referitor la solicitările de restituire a taxei auto, ministrul Mediului estimează că anul acesta vor fi plătiți aproximativ 350 de milioane de lei, pe rolul instanțelor fiind 80.000 de solicitări de această natură.

Rovana Plumb a mai spus, în același context, că restituirile ar urma să se facă în ordinea cronologică a hotărârilor judecătorești cu acest obiect.

Începând cu 24 ianuarie 2013, proiectul actului normativ privind timbrul de mediu este supus dezbaterii publice și poate fi consultat pe pagina de internet a Ministerului Mediului și Schimbărilor climatice.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
EXCLUSIV Băsescu: Dacă se retrage Piedone, câștigă sigur Firea. Dar nu se va retrage pentru...
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel...
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Schimbare pentru cei cu MAȘINI PE BENZINĂ. Este răsturnare totală de situație pentru milioane de...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
"Mă făceam că nu aud". Nicolae Botgros, întâmplare neașteptată la o înmormântare! Cererea pe care...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Gerard Peter Kuiper, pionier în explorarea Sistemului Solar. Părintele științei planetare moderne