Victor Ponta a primit însemnul de conducător al delegației României la Consiliu

Victor Ponta a primit însemnul de conducător al delegației României la Consiliu
Publicat: 28/06/2012, 12:17
Actualizat: 28/06/2012, 16:13

Premierul Victor Ponta a primit, joi, însemnul de conducător al delegației României la reuniunea Consiliului European, iar miniștrii au primit badge-urile de membri ai delegației, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

Premierul a primit acest însemn la sosirea la Bruxelles din partea lui Mihnea Motoc, ambasadorul României la UE.

Premierul Victor Ponta a plecat joi dimineață spre Bruxelles, însoțit de ministrul de Externe și de cel al Afacerilor Europene. Delegația premierului s-a ucat într-un avion de linie Tarom, care a fost garat în fața salonului oficial al aeroportului. După ce au urcat jurnaliștii, la avionul aflat în fața salonului oficial au fost aduse de la terminalul aeroportului, cu un autobuz, și celelalte persoane care au cumpărat bilet pentru cursa Tarom spre Bruxelles.

Ulterior, au urcat în aeronavă premierul și membrii delegației oficiale.

După decizia de miercuri a Curții Constituționale, premierul Victor Ponta a declarat că va merge, „evident”, la Bruxelles, la Consiliul European.

Miercuri seară, Guvernul a transmis că primul-ministru va efectua „o vizită” la Bruxelles, în perioada 28-29 iunie, și că Biroul de presă va pune la dispoziția mass-media, în timp util, informații referitoare la programul premierului.

O vizită a președintelui Traian Băsescu la Bruxelles joi sau o eventuală prezență în clădirea Consiliului European a acestuia nu a fost notificată oficial până la această oră instituțiilor UE, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

De asemenea, președintele Băsescu nu a plecat până la această oră spre Bruxelles, au mai precizat pentru MEDIAFAX sursele menționate.

Departamentul de Comunicare Publică al Administrației Prezidențiale nu a comunicat până la această oră un program public al șefului statului pentru astăzi.

Totodată, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al președintelui Băsescu, nu a putut fi contactat în această dimineață, el având telefonul închis.

C

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția...
Miliardarul Umar Kamani, nuntă de 25 de milioane de dolari pe Coasta de Azur. Mariah...
FOTO. Manechinul a simțit că trebuie să atragă atenția între burlacii milionari de la Miami...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una...
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât...
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Cine este românul care și-a pierdut viața în noaptea de Înviere, în Italia. Mașina tânărului...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața...
Omagiu adus lui Bernard Hill de membrii distribuţiei "Stăpânul Inelelor"
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
O bancnotă de colecție îți aduce o avere. Mulți români o mai au prin casă
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cafeaua așa cum o știm ar putea deveni în curând istorie