Ion Cristoiu: Cum se creează noi și noi argumente pentru ca Guvernul Bolojan să rămână până la alegerile din 2028

Publicat: 29 05. 2026, 12:05
Actualizat: 29 05. 2026, 12:29

„Deși unii dintre dumneavoastră ar aștepta să îmi spun părerea despre incidentul cu drona de la Galați, eu voi rezuma tot incidentul în câteva cuvinte: avem două posibilități: sau declarăm război Rusiei, așa cum ne-a prevenit președintele Nicușor Dan într-un acces isteric, trimitem și noi drone, dacă avem, să bombardeze Moscova, ceva lângă noi: Crimeea, Sevastopol, sau luăm măsuri să ne apărăm de drone”, își începe publicistul Ion Cristoiu jurnalul zilnic.

„După părerea mea, toată discuția este absolut inutilă, pentru că ea se rezumă la cum ne vom apăra în continuare de asemenea incidente. Plecând de la premisa că nu a fost dinadins. Că dacă era dinadins trimiteau rușii vreo 200. Suntem aici în vecinătatea unui război care devine tot mai aerian, dacă se poate spune așa, ucrainenii dau cu drone, rușii dau cu drone, câte una, câte două, ajung la noi, ajung și în alte țări. Aici, singura problemă este că vor mai fi și alte orașe și ce măsuri luăm ca să ne apărăm de drone indiferent cum sunt: rusești, rătăcite, nerătăcite.

Eu revin asupra faptului politic de o rară gravritate și de o rară importanță, și anume, inițierea Legii Salarizării Unitare de către Dragoș Pîslaru, ministru în Guvernul demis prin moțiune de cenzură, cu o lună în urmă. Incidentul cu drona va bate atenția de la ceea ce se întâmplă, care se înscrie într-un plan de transformare a unui guvern demis prin moțiune de Cenzură, într-un guvern plin. Este clar. Părinții Constiuției au prevăzut situația în care prin moțiune de cenzură un guvern e demis. Și activează treburile curente până la depunerea jurământului de către noul guvern.

În mod normal, Constituția României dă acestui guvern demis puteri limitate, pentru că el nu mai există. Dar, având în vedere că țara trebuie adminsitrată, guvernul care a rămas până la instalarea noului guvern, rezolvă treburile urgente, în sensul acesta. Și de aceea l-a lipsit de prerogative ordonanțelor de urgență și prerogativa de a iniția legi și, întreg articolul care caracterizează acest lucru, spune că guvernul se limitează la lucruri curente.

Însă noi constatăm că de trei săptămâni, avem de-a face cu un guvern care se comportă ca un guvern plin și de un nou guvern plin. Adică, a plecat PSD, miniștri, subsecretarii de stat, și aveam până la moțiunea de cenzură guvern PSD-PNL-USR-UDMR-MINORITĂȚI, acum avem un nou guvern care se comportă ca un nou guvern, PNL-USR-UDMR-MINORITĂȚI, eu aș spune USR-PNL și ceilalți. Ilie Bolojan și acest guvern se comportă ca și când ar fi un guvern plin. În momentul în care inițierea Legii Salarizării Unitare de către un ministru al unui guvern demis, este o încălcăre a Constituției.

Această încălcare s-a făcut dinadins de către Ilie Bolojan pentru a crea un motiv ca guvernul să rămână. În consecință, care ar fi motivele pentru care președintele ar trebui să se grăbească să desemneze un nou premier. Nu e niciun motiv. Deci, s-a creat un nou motiv ca guvernul Ilie Bolojan să rămână până la alegerile din 2028 și în felul acesta s-a mai creat un precedent, și anume, că moțiunea de cenzură a parlamentului devine o instituție absolut inutilă”, mai spune scriitorul.

Autorul recomandă:

Ion Cristoiu: „În anii 1950 se trăia din lupta împotriva dușmanului extern, acum se trăiește din lupta împotriva dezinformării”