Adrian Năstase: Refuz să fiu grațiat de președintele Băsescu

Adrian Năstase: Refuz să fiu grațiat de președintele Băsescu
Publicat: 03/12/2012, 18:08
Actualizat: 03/09/2019, 01:59

Fostul premier Adrian Năstase, aflat în închisoare de câteva luni, scrie pe blogul personal că nu va accepta să fie grațiat de președintele Traian Băsescu și că va ieși din închisoare „regulamentar”.

„Zilele trecute, la Brăila, la o întâlnire electorală, o femeie din mulțime l-a întrebat pe Victor Ponta ‘pe Năstase când îl scoateți de acolo?’. O întrebare care ascundea și nemulțumirea pentru condamnare, dar și regretul de a nu fi împreună în campania electorală – așa cum s-a întâmplat în ultimii 20 de ani. Cel puțin așa mi s-a părut mie”, scrie el într-o postare intitulată „Mesaj pentru o necunooscută”.

Adrian Năstase se declară „emoționat” de întrebarea doamnei și spune că nu a așteptat și nici nu ar accepta să fie scos „din închisoare nici Băsescu (prin grațiere), nici de Barroso”.

„Această condamnare politică, comandată de Băsescu, va rămâne însă în istoria României, ca o pată rușinoasă”, susține el, adăugând că va ieși din penitenciar în mod „regulamentar”, în ianuarie, cel mai târziu în februarie, anul viitor.

Luni, avocatul lui, Ion Cazacu, a declarat că Adrian Năstase ar putea fi eliberat condiționat până la sfârșitul lunii ianuarie a anului viitor.. În prezent, el ar mai avea de executat, după calculele apărării, 35 – 36 de zile de închisoare din condamnarea primită în dosarul „Trofeul calității”.

Premierul Victor Ponta a făcut, joi, o vizită electorală în județul Brăilă, ocazie cu care s-a întâlnit cu un grup de susținători, o persoană spunându-i: „Să-l scoateți pe domnul Năstase de acolo!”, iar el replicând: „Îl scoatem!”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au...
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE...
Netflix, o mare lovitură cu această producție. Milioane de utilizatori au fost încântați
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii