Prima pagină » Știri politice » Cazanciuc spune că s-a consultat cu Kovesi când s-au făcut schimbările la DNA. „A avut alte opțiuni – Alexandru și Papici”

Cazanciuc spune că s-a consultat cu Kovesi când s-au făcut schimbările la DNA. „A avut alte opțiuni – Alexandru și Papici”

Cazanciuc spune că s-a consultat cu Kovesi când s-au făcut schimbările la DNA.
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat, marți, că "din decență" s-a consultat cu procurorul șef al DNA, Codruța Kovesi, când a făcut propunerile pentru funcții de conducere la Direcție, iar aceasta a avut alte opțiuni, și anume pe Mariana Alexandru și Lucian Papici.

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat, marți, că „din decență” s-a consultat cu procurorul șef al DNA, Codruța Kovesi, când a făcut propunerile pentru funcții de conducere la Direcție, iar aceasta a avut alte opțiuni, și anume pe Mariana Alexandru și Lucian Papici.

„M-am consultat, bineînțeles, și cu doamna Kovesi când am făcut aceste propuneri. Sigur, doamna Kovesi a avut alte prime opțiuni, și anume doamna Alexandru și domnul Papici. I-am explicat, din punctul meu de vedere, de ce aceste opțiuni nu ar putea fi primite, respectiv faptul că soțul doamnei Alexandru a fost propus șef de secție la militară și nu putem avea soț-soție, din patru funcții de conducere, la nivelul secțiilor”, a spus Robert Cazanciuc, după ședința Plenului Consiliului Superior al magistraturii (CSM).

Robert Cazanciuc a spus că ministrul Justiției, potrivit legii, face propunerile și nu are nevoie de avizul șefului Direcției Naționale Anticorupție, dar consideră că este nevoie de o consultare.

„Din decență, m-am consultat cu procurorul șef al DNA pentru a face echipă, cum am făcut de fiecare dată. Ministrul nu are nevoie de avizul șefului DNA. Sigur, este nevoie de o consultare”, a adăugat Cazanciuc.

Ministrul Justiției a reafirmat că o consultare cu procurorul șef al DNA a avut loc, iar Kovesi „și-a menținut punctul de vedere”.

Întrebat dacă procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a procedar corect atunci când a dispus încetarea delegării procurorului DNA Lucian Papici la conducerea Secției de combatere a corupției, după ce anterior îi prelungise delegarea, Cazanciuc a răspuns: „Este atributul procurorului general de a înceta o delegare”.

Ministrul a precizat că nu crede că Tiberiu Nițu știa când finalizează Lucian Papici dosarul referendumului. „Să rămânem strict în limitele prevăzute de lege”, a adăugat Cazanciuc.

Ministrul Justiției a mai spus că nu crede că este decent ca un procuror șef să se agațe cu orice preț de funcție și să nu dea șansa și altor magistrați la funcții de conducere.

„Cu privire la domnul Papici, a avut două mandate succesive de șef de secție și i-am spus foarte clar că, din punctul meu de vedere, trebuie să dăm și altor procurori din DNA șansa de a ocupa funcții de conducere. Nu cred că este decent să te agăți cu orice preț de o funcție de conducere și să nu dai și altor procurori șansa de a accede la funcții de conducere”, a precizat ministrul Justiției.

Întrebat dacă Tiberiu Nițu s-a consultat cu el înainte de a înainta propunerile de numire în funcții de conducere la secții ale DNA, Cazanciuc a spus că „fiecare a înregistrat exact prerogativele legale”.

„În momentul în care s-a pus problema prelungirii celor care erau în funcție la Secția I, domnul procuror general m-a întrebat dacă am sau nu am propuneri de numiri definitive. Eu am spus că nu, la acel moment nu am conturat încă o echipă pentru o propunere defintivă, dar în momentul în care voi identifica doi procurori dispuși să accepte asemenea funcții, să facă echipă între ei, îl voi informa”, a precizat Cazanciuc.

Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a decis, în 2 octombrie, încetarea delegării procurorului Lucian Papici, șef al Secției I din DNA, și a adjunctului acestuia, Mariana Alexandru, în locul lor fiind delegați procurorii Iuliana Bendeac, ca șef de secție, și Viorel Cerbu, ca adjunct, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali ai Parchetului instanței supreme.

Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție preciza ulterior, într-un comunicat de presă, că încetarea delegării procurorului Lucian Papici și a adjunctei acestuia de la conducerea Secției de combatere a corupției din DNA a avut în vedere faptul că ministrul Justiției a transmis CSM propunerile de numire în funcții de conducere la Direcție.

În 2 octombrie, la ora 17.09, Nițu a informat Direcția Națională Anticorupție, printr-un fax, că delegarea lui Lucian Papici ca șef al Secției I din DNA încetează cu 2 octombrie, dată de la care funcția este ocupată de procurorul Iuliana Bendeac, pe o perioadă de șase luni.

Direcția Națională Anticorupție a reclamat că pentru delegarea procurorilor Bendeac și Cerbu la șefia Secției de combatere a corupției nu a fost solicitată, în prealabil, recomandarea șefului DNA, prevăzută expres de Regulamentul de ordine interioară al Direcției.

DNA preciza, într-un comunicat de presă, că dispozițiile articolului 8 litera c din Regulamentul de ordine interioară al Direcției, aprobat prin Ordinul nr. 2184/C/2006 al Ministrului Justiției, prevăd că „procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție îndeplinește următoarele atribuții: I) recomandă procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție delegarea procurorilor la Direcția Națională Anticorupție”.

În același context, DNA arăta că activitatea profesională a celor doi procurori înlocuiți de Bendeac și Cerbu – Lucian Papici și Mariana Alexandru – s-a remarcat „prin rigoare și rezultate remarcabile și nu există motive care să justifice încetarea exercitării funcțiilor de conducere”.

DNA preciza că încetarea delegării lui Papici ca șef al Secției de combatere a corupției din DNA a fost dispusă în 2 octombrie de procurorul general, după ce tot Tiberiu Nițu, în 23 septembrie, dispusese delegarea aceluiași procuror pe aceeași funcție.

În 3 octombrie, ministrul Justiției a transmis Secției pentru procurori a CSM propunerile de numire a procurorilor Iuliana Bendeac și Viorel Ioan Cerbu pentru funcțiile de procuror șef și, respectiv, procuror șef adjunct ai Secției de combatere a corupției din Direcția Națională Anticorupție, a Elenei Cristina Matieșescu – pentru funcția de șef al Secției judiciare penale și a generalului maior magistrat Ion Alexandru – pentru funcția de procuror șef al Secției de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari.

Procurorul Lucian Papici a finalizat urmărirea penală în dosarul referendumlui, în care este acuzat vicepremierul Liviu Dragnea.

DNA a anunțat luni că Liviu Dragnea și alte 74 de persoane – președinți și membri ai unor secții de votare din localități din județele Teleorman, Vrancea, Gorj și Olt – au fost trimiși în judecată în dosarul cunoscut sub numele de „Fraudă la referendum”.

Iuliana Bendac, alături de procurorul șef seviciu Gheorghe Popovici, i-a deferit justiției pe Dan Voiculescu și pe fiica acestuia Camelia, în dosarul în care directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, este acuzat de șantajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei.

Viorel Cerbu a instrumentat dosarul permiselor de la Argeș, precum și numeroase cazuri ce au vizat procurori, judecători, avocați și polițiști, iar recent le-a deferit justiției pe Viorica Dinu și Antonela Costache de la Tribunalul București.

Otilia Ciocan, [email protected]

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
Și-a lăsat copilul SINGUR acasă, cu FEBRĂ, ca să-l susțină pe Călin Georgescu: „Veniți să luptăm!”
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cameră de bord cu Wi-Fi și filmare 4K? Comparăm două modele reduse la Dedeman
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!